Programul Tomata, implementat de nouă ani în România, a reușit să stimuleze dezvoltarea fermelor și extinderea suprafețelor cultivate în spații protejate. Totuși, în ciuda creșterii capacității de producție, legumicultorii se confruntă în continuare cu dificultăți majore privind comercializarea produselor. Întrebarea privind locul de vânzare pentru recolte rămâne nerezolvată, în ciuda sprijinului financiar oferit de stat pentru culturile din solarii.
În județul Olt, suprafața declarată pentru cultivarea legumelor a ajuns la 1.360 de hectare în 2026, de la aproximativ 850 de hectare în 2024. Deși numărul fermelor înscrise a scăzut de la aproape 7.923 în primul ciclu din 2024 la puțin peste 5.000 în 2025, suprafața totală cultivată continuă să crească. Această evoluție este susținută de un ajutor de 1,5 euro pe metru pătrat eligibil, reglementat pentru perioada 2025–2027.
Liliana Ispas, director adjunct al Direcției Agricole Județene Olt, explică faptul că aproximativ 80% dintre fermieri și-au mărit suprafața an de an din 2017. Subvenția a încurajat investițiile constante, permițând unor familii să treacă de la suprafețe mici la ferme mai mari. Totuși, aceasta nu rezolvă problema accesului la piață, fermierii fiind nevoiți să găsească singuri clienți sau să investească în procesarea propriilor produse.
Lipsa depozitelor de legume reprezintă o problemă critică pentru producătorii din Olt, care nu pot stoca marfa în perioadele de supraproducție. Ilie Ursu, un legumicultor din județ, susține că existența unor astfel de depozite ar putea ajuta la creșterea PIB-ului prin exporturi. În prezent, fără infrastructură de depozitare, mulți fermieri sunt forțați să vândă recoltele la prețuri foarte mici pentru a evita pierderea produselor perisabile.
Problema valorificării este accentuată de costurile de transport, sortare și vânzare care se adaugă la investiția inițială în solarii. Fermierii propun ca programul să treacă la o nouă etapă, oferind sprijin și pentru vânzarea produselor, nu doar pentru producție. Unii producători încearcă să se adapteze prin comercializarea unor produse de calitate superioară, dar rămân vulnerabili la fluctuațiile pieței și la lipsa contractelor stabile cu distribuitorii.
Sistemul de subvenționare din agricultura română a evoluat de la sprijinul limitat pentru mici suprafețe de 1.000 de metri pătrați la scheme care permit înscrierea întregii suprafețe cultivate. Această tranziție a permis dezvoltarea unor ferme de subzistență care au devenit unități de producție mai mari, însă eficiența economică a acestora depinde în final de stabilitatea prețurilor și de capacitatea de stocare a recoltei pe piața națională.