O cercetare internațională de amploare a demonstrat că o nouă metodă de diagnosticare poate identifica mai precis persoanele cu un risc crescut de deces decât evaluarea bazată exclusiv pe indicele de masă corporală. Studiul, coordonat de King's College London și publicat în revista Nature, propune o abordare care diferențiază între obezitatea clinică și cea preclinică. Această distincție este esențială pentru îmbunătățirea diagnosticului și pentru alegerea unui tratament adaptat stării de sănătate specifice fiecărui pacient.
Metoda propusă completează evaluarea tradițională bazată pe indicele de masă corporală (IMC) prin includerea măsurării circumferinței taliei și a raportului dintre circumferința taliei și înălțime. Această abordare permite identificarea mai precisă a excesului de grăsime corporală, un aspect pe care IMC nu îl reflectă suficient. Ulterior, cercetătorii evaluează efectele acestui exces asupra funcționării organelor, proces care este necesar pentru a clasifica corect afecțiunea în una clinică sau preclinică.
Obezitatea clinică este definită prin prezența excesului de grăsime care afectează funcționarea organelor sau capacitatea de a desfășura activitățile zilnice. În schimb, obezitatea preclinică presupune existența excesului de grăsime fără ca funcțiile organelor să fie afectate, deși persoanele respective pot avea un risc crescut de apariție a unor boli. Analiza a fost efectuată pe datele medicale ale a 844.108 adulți din China, Marea Britanie, Statele Unite și Spania.
Rezultatele au evidențiat că utilizarea exclusivă a IMC nu a identificat obezitatea la un procent de participanți cuprins între 5,2% și 8,6%, deși aceștia aveau exces de grăsime. În cazul obezității clinice, riscul de deces din orice cauză este cu aproximativ 69% mai mare decât la persoanele fără obezitate și fără afectarea funcției organelor. Pentru obezitatea preclinică, creșterea relativă a riscului de mortalitate a fost de aproximativ 19%.
Diferențierea acestor forme poate schimba modul în care este ales tratamentul pentru pacienți. Profesorul Francesco Rubino, specialist la King's College London, a explicat că IMC nu poate stabili dacă o persoană prezintă deja o boală sau doar un risc de a o dezvolta. În cazul obezității preclinice, îngrijirea se poate orienta spre prevenirea complicațiilor, în timp ce pentru obezitatea clinică, afectarea organelor poate justifica intervenții terapeutice mai rapide și mai intensive.
Evaluarea obezității prin indicatori precum circumferința taliei este o componentă importantă a monitorizării sănătății metabolice în cadrul studiilor epidemiologice moderne. Această abordare suplimentară ajută la o înțelegere mai profundă a distribuției grăsimii în organism. Utilizarea acestor parametri permite medicilor să identifice mai clar legătura dintre excesul de grăsime și riscurile de mortalitate, oferind un cadru mai robust pentru prevenția bolilor cronice.