Sistemul de educație din Japonia prezintă diferențe majore față de cel din România, punând accent pe disciplina socială și pe responsabilitatea elevilor față de mediul înconjurător. În timp ce în România, țara europeană cu cea mai ridicată rată de abandon școlar, politicienii vizitează universitățile la început de an, în Japonia, școala se concentrează pe învățarea respectului, a curățeniei și a muncii. Această abordare niponă contribuie la faptul că aproape două treimi dintre absolvenții de liceu ajung la facultate.
În școlile japoneze, procesul de evaluare este radical diferit de cel obișnuit de elevii români. Copiii nu sunt scoși la tablă, nu susțin teze și nu au lucrări de control sau evaluări orale. Bianca Miyamoto, o româncă stabilită de 26 de ani în regiunea Shizuoka, explică faptul că elevii nu sunt notați în acest mod tradițional. Această metodă de predare prioritizează dezvoltarea caracterului și a unor abilități practice, în detrimentul sistemului clasic de note și de presiunea examenelor orale.
Responsabilitatea este o componentă centrală, elevii fiind implicați direct în întreținerea școlii de la clasa întâi. În Japonia nu există femei de serviciu pentru curățarea claselor, a toaletelor sau a holurilor, deoarece copiii fac acest lucru singuri, cu ajutorul învățătorilor. Elevii își servesc singuri masa, pregătesc mâncarea în recipiente mari și, după prânz, strâng totul, mătură și spală vasele. Doi elevi pe săptămână au chiar rol de servitori, servind orezul sau pâinea.
Deși temele pentru acasă sunt mai puțin frecvente, presiunea pentru studiu rămâne ridicată din cauza examenelor de admitere la liceu. Majoritatea elevilor apelează la meditații private, iar mamele ajunge să cheltuiască jumătate din salariu pentru aceste servicii. Kenji, un tânăr care a venit în România pentru a studia matematica, menționează că acomodarea a fost extrem de dificilă. El subliniază că în Japonia disciplina este strictă, iar comportamente precum vorbitul la telefon în metrou sunt considerate un rău major.
Expertiza academică confirmă necesitatea unor schimbări în sistemul românesc. Alexandra Marina Gheorghe, conferențiar universitar, susține că implicarea practică, seriozitatea și respectul profund pentru învățământ ar putea fi preluate din modelul japonez. Kenji a adăugat că în România ar fi util ca elevii să nu mai întârzie la clasă, pentru a nu-i deranja pe ceilalți. Această dorință de disciplină vizează îmbunătățirea mediului de învățare și reducerea întreruperilor cauzate de comportamentul elevilor.
În prezent, Japonia ocupă constant poziții de elită în testările internaționale de educație, în timp ce România se confruntă cu niveluri ridicate de analfabetism funcțional. Deși în Japonia școala este obligatorie pentru 9 ani, iar în România pentru 11 ani, rezultatele academice globale diferă semnificativ. Sistemul nipon pune un accent deosebit pe igienă și respect social, elemente care contribuie la performanța elevilor lor la nivel internațional.