Rezultatele testelor PISA din prima săptămână a noului an școlar arată o declinăție semnificativă pentru elevii din România, marcând cele mai slabe performanțe din ultimul deceniu. Datele indică faptul că rata analfabetismului funcțional a ajuns la 52% pentru materia matematică, 48% pentru citire și 46% pentru domeniul științelor. În contrast, doar 4% dintre elevi au obținut rezultate foarte bune la matematică, 2% la științe și doar 1% la citire.
Marian Staș, consultant în educație, susține că aceste cifre sunt rezultatul unei inadecate structurale a școlii românești față de realitatea secolului XXI. Conform specialistului, sistemul actual este bazat pe memorare și învățare pe de rost pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat, în loc de analiză creativă. El explică faptul că PISA presupune aplicabilitate în viața reală, în timp ce școala românească se concentrează pe un model de învățare care nu dezvoltă capacitatea de a crea raționamente sau interpretări deștepte.
Problema este agravată de o structură a sistemului de învățământ care rămâne blocată într-o paradigmă de tip centralizat, similară cu cea din perioada comunistă. Marian Staș afirmă că sistemul preuniversitar este proiectat pentru a respecta normele profesorilor și pentru a asigura salariile acestora, nu pentru binele copiilor. Această abordare sindicalistă împiedică implementarea unor planuri de învățământ care să fie adaptate nevoilor reale ale elevilor, care sunt în număr de peste 150.000-160.000 în fiecare an.
În ceea ce privește schimbarea mentalității, consultantul menționează că deși Legea Învățământului Preuniversitar a introdus conceptul de curriculum la decizia elevilor, implementarea este extrem de limitată. În prezent, doar 43 de licee din totalul de 1.500 de unități de învățământ își aplică propriile planuri cadru, ceea ce reprezintă aproximativ 2,8%. Această proporție mică demonstrează lipsa de leadership și de curaj în asumarea unei transformări care să pună interesul elevului în centrul procesului educațional.
În contextul acestor dificultăți, se observă o lipsă de implicare în dezvoltarea capacităților de analiză și intuiție chiar și în mediul familial. Statistic, familiile nu cultivă capacitatea de a interpreta sau de a crea analogii, ceea ce afectează performanța școlară. De asemenea, există o tensiune între părinți și profesori, unde responsabilitățile sunt adesea proiectate asupra celuilalt, în timp ce sistemul de bază rămâne axat pe control și memorare, evitând orice formă de creativitate sau gândire deschisă.
Evoluția sistemului de învățământ este marcată de o dificultate de adaptare la noile cerințe ale pieței muncii și de o structură rigidă. Deși există discuții despre necesitatea unor strategii de finanțare și obiective clare, realitatea politică și incompetența pot bloca orice proces de reformă structurală. Această situație reflectă o paradigmă în care învățământul este încă marcat de o abordare de centralizare, dificultatea de a genera întrebări relevante și de a trece de la memorare la analiză critică.