Școala Gimnazială Specială pentru Surzi nr. 1 din București oferă educație adaptată aproximativ 150 de elevi care suferă de deficiențe de auz sau alte dizabilități, precum autismul. Instituția, care împlinește 100 de ani, gestionează nevoi complexe de învățare și comunicare. În cadrul acesteia, profesorii lucrează individual sau în grupuri mici pentru a ajuta copiii să depășească barierele de comunicare, oferind suport specializat pentru dezvoltarea abilităților de bază și a autonomiei personale.
Antonela Samson, profesoară psihopedagog și laureată MERITO 2024, explică faptul că profilul elevilor s-a schimbat semnificativ în ultimele două decenii. Deși instituția se numește școală pentru surzi, numărul copiilor cu autism a devenit acum mai mare decât cel al celor cu surditate. Această schimbare necesită o adaptare constantă a programelor școlare, deoarece elevii pot avea niveluri de afectare foarte diferite, necesitând fie o abordare moderată, fie programe simplificate pentru cei sever afectați.
Accesul la tehnologii precum protezele auditive sau implantul cohlear poate influența parcursul școlar, însă mulți copii provin din familii vulnerabile care nu își permit aceste intervenții. Din acest motiv, mulți elevi ajung în învățământul special abia târziu, după ce au încercat școlile de masă fără sprijin adecvat. Antonela Samson subliniază că, în școlile obișnuite, dacă un învățător nu știe cum să ajute un copil cu deficiențe, acesta nu poate ține pasul cu ceilalți elevi.
Evaluarea elevilor în acest sistem este strict individuală, bazându-se pe progresul realizat față de punctul de plecare al fiecărui copil. Totuși, la Evaluarea Națională, elevii primesc aceleași subiecte ca ceilalți candidați, ceea ce reprezintă o problemă majoră de echitate. Singurele facilități oferite la examenele naționale sunt posibilitatea de a veni cu un facilitator-interpret pentru înțelegerea subiectelor și acordarea unei ore suplimentare de lucru, măsuri care nu elimină dificultatea materialului de examen.
Sistemul de învățământ se confruntă cu o presiune crescută, deoarece numărul copiilor cu cerințe educaționale speciale (CES) este în continuă ascensiune. În timp ce numărul elevilor cu CES a ajuns la 91.366 în anul școlar 2025-2026, numărul profesorilor de sprijin a scăzut de la 1.852 în anul 2023-2024 la 1.700 de specialiști. Această scădere a resurselor umane, combinată cu amânarea unor măsuri legislative, pune dificultăți mari în procesul de incluziune reală a copiilor.
În România, școlile speciale sunt adesea percepute eronat ca fiind doar instituții care consumă resurse, în loc de investiții în viitorul copiilor. Există încă o stigmă socială puternică și o reticență din partea unor părinți, care preferă integrarea în școlile de masă de teamă că înscrierea într-o școală specială le va limita șansele de integrare viitoare. Totuși, experții subliniază că integrarea forțată fără resurse nu reprezintă incluziune, ci doar o adaptare dificilă a copilului la un sistem nepregătit.