Noul cabinet al Educației începe mandatul cu o serie de direcții strategice menite să transforme sistemul de învățământ, care este criticat pentru modelul de învățare pasivă și organizarea rigidă. Obiectivul principal vizează trecerea de la o structură de tip „linie de producție” la un model care să răspundă nevoilor reale ale elevilor. Reforma trebuie să abordeze simultan provocările globale și vulnerabilitățile structurale specifice României, precum birocrația excesivă și infrastructura inegală.
Un punct central al reformei este profesionalizarea managementului școlar prin crearea unui corp de lideri educaționali pregătiți. Propunerea vizează eliminarea captivității directorilor în procese birocratice, oferindu-le servicii de suport juridic și administrativ. Sorin Ionescu, ministru delegat pentru învățământ preuniversitar în Guvernul Luca Niculescu, a subliniat necesitatea acestui sprijin juridic pentru școli. Scopul este ca managementul să se concentreze pe competențe educaționale, nu doar pe îndeplinirea unor obligații administrative.
Digitalizarea reprezintă un alt pilon major, cu un accent pus pe integrarea inteligenței artificiale prin alfabetizare pedagogică. Profesorii trebuie să învețe nu doar aspectele tehnice, ci și modul în care să utilizeze AI pentru obiective de învățare specifice. Această abordare urmărește evitarea aplicării unei tehnologii noi peste o pedagogie învechită. Strategia presupune faze de pilotare și măsurare înainte de implementarea la scară largă, asigurând protecția efortului cognitiv al elevilor.
Pentru combaterea inegalităților, noul cabinet prioritizează investițiile în educația timpurie, în special în mediul rural, pentru a preveni acumularea decalajelor de învățare. Planul include continuarea sprijinului alimentar prin programul „Masă sănătoasă” și extinderea burselor sociale pentru copiii vulnerabili. Se urmărește, de asemenea, o identificare mai eficientă a elevilor neșcolarizați. Scopul este ca intervenția să aibă loc înainte ca diferențele dintre mediile avantajate și cele defavorizate să devină imposibil de recuperat.
Siguranța elevilor este tratată ca o problemă de prevenție prin îmbunătățirea climatului școlar și a sănătății mintale. Sorin Costreie a menționat, în urma incidentului de la Bistrița, necesitatea de a înțelege semnalele care au existat și motivele pentru care nu a existat o intervenție timpurie. O școală sigură implică capacitatea profesorilor de a identifica schimbările de comportament. Prevenția depinde de o comunicare eficientă între școli, familii și alte instituții relevante.
Sistemul de învățământ din România se confruntă cu o criză de performanță documentată de decenii, unde școlarizarea nu mai garantează automat dobândirea de competențe. Banca Mondială a semnalat încă din 2018 că elevii pot petrece ani la școală fără a stăpâni abilități de bază. Această problemă este accentuată de lipsa investițiilor și de dificultatea de a menține profesorii în sistem, elemente care afectează direct calitatea educației oferite.