Universitățile din marile centre universitare din România ar putea ajunge în topul 200-300 al clasamentelor mondiale dacă își arunau output-ul științific, explică Daniel David. Rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, care a ocupat anterior funcția de ministru al Educației și Cercetării, subliniază că mediul academic din țară are potențial pentru cercetare avansată, însă organizarea actuală este deficitară. Problema principală identificată de acesta este fragmentarea instituțiilor, o consecință a reformelor din perioada comunistă.
Conform lui Daniel David, centrele istorice precum București, Cluj, Iași și Timișoara ar putea performa la nivel global prin consolidare. El menționează că, în Iași, dacă s-ar uni Universitatea „Cuza”, medicina, universitatea tehnică și agronomia, s-ar obține o instituție de tip „world-class”. Aceeași logică se aplică și în restul marilor orașe universitare, unde cercetarea avansată este acum dispersată între mai multe entități separate, ceea ce limitează impactul științific global.
Problema poziționării în ranking-uri, precum cel Shanghai, este accentuată de profilul specific al unor instituții precum UBB. Daniel David explică faptul că Universitatea Babeș-Bolyai are o componentă dominantă de „Arts and Humanities” și „Social Sciences”, domenii care publică mai mult cărți și capitole, nu articole Web of Science. Deoarece clasamentele internaționale pun un accent masiv pe publicațiile de tip articol, în special în zona biomedicală, profilul umanist al universității face menținerea în topuri un proces extrem de dificil.
Pentru a asigura o poziționare stabilă, rectorul recomandă integrarea tuturor domeniilor de studiu: științe sociale, științe, medicină și tehnologie. El compară situația României cu cea a unor universități din Vilnius, Ljubljana sau Belgrad, care ocupă locuri în top 500 deoarece dețin toate aceste ramuri integrate. În prezent, în România, universitățile sunt fragmentate, iar unele instituții, precum Carol Davila, reușesc doar ocazional să obțină rezultate în zonele biomedicale.
Daniel David propune încurajarea acestor concentrări metropolitane prin stimulente financiare, evitând o abordare impusă de sus în jos. El observă cu interes dezvoltarea universităților din centre emergente precum Sibiu, Brașov, Oradea sau Galați, care funcționează deja ca unități metropolitane. Rectorul susține că această organizare naturală, bazată pe dezvoltarea locală după Revoluție, va crea instituții tot mai puternice în viitorul apropiat.
Sistemul de învățământ superior din România este structurat în funcție de diverse misiuni academice, de la educație la cercetare pură. Clasamentele internaționale, precum cel Shanghai, evaluează performanța universităților în funcție de volumul de cercetare și de citările primite în comunitatea științifică globală. Această evaluare pune sub semnul întrebării eficiența structurilor fragmentate în raport cu modelele de universități integrate din alte state europene.