Materialele auxiliare au devenit elemente indispensabile în ghiozdanele elevilor, ajungând să cântărească mai mult decât manualele școlare oficiale. Deși aceste resurse sunt opționale, părinții sunt nevoiți să plătească sute de lei în fiecare an pentru caiete de lectură și de exerciții. Această practică alimentează o piață subterană de desfacere a unor produse și servicii conexe educației, care aduce profituri semnificative unor edituri, conform declarațiilor unor reprezentanți ai părinților și unor cadre didactice.
Învățătorul Petruț Rizea, de la Școala gimnazială „Sfântul Calinic de la Cernica” din București, susține că auxiliarele sunt adesea inutile, în special la clasele I-IV. El explică faptul că un profesor competent își poate organiza singur lecția, utilizând fișe de lucru și activități proprii, fără a depinde de materiale suplimentare. Rizea menționează că folosește auxiliare doar la clasa pregătitoare, deoarece acolo lipsesc manualele și orice alt suport de lucru pentru elevi sau pentru profesor.
Problema costurilor este extrem de sensibilă, deoarece auxiliarele pot ajunge să dubleze volumul de materiale necesare. Daniel Șuștac, reprezentantul grupului „Părinții elevilor din România”, avertizează că școala românească a devenit un loc de desfacere pentru produse nesolicitate, unde editurile mari realizează cifre de afaceri uriașe. El subliniază că unele edituri trăiesc exclusiv din aceste printuri, profitând de parteneriate cu unități de învățământ sau prin influența asupra unor cadre didactice.
În ceea ce privește alegerea materialelor, Petruț Rizea preferă să își documenteze singur ofertele pentru a găsi resurse intuitive și bine structurate. El evită să recomande seturi de câte șase sau șapte caiete pentru aceeași disciplină, pentru a nu impune o povară financiară și una fizică elevilor. Învățătorul a recunoscut că, în trecut, a făcut greșeala de a urma recomandările colective din cancelarie, însă a constatat că acele auxiliare nu se potriveau cu ritmul de învățare al copiilor.
Există și aspecte legate de calitatea conținutului, deoarece pe piață se regăsesc și firme mici care oferă materiale de slabă calitate. Daniel Șuștac menționează că unele titluri ajung în școli datorită relațiilor de afaceri sau conexiunilor personale. În plus, apare riscul ca lipsa unui auxiliar să devină motiv de excludere sau de presiune asupra elevilor, în situații în care profesorii manifestă nemulțumire pentru lipsa materialelor suplimentare care nu sunt obligatorii prin lege.
Deși legislația prevede că învățământul este gratuit, costurile reale pentru familii rămân ridicate din cauza necesității de a achiziționa materiale care nu sunt prioritare pentru decidenți. Pe lângă auxiliare, părinții trebuie să acopere cheltuieli pentru fondul clasei, excursii sau alte activități școlare. Această situație transformă educația într-un proces costisitor, unde manualele oficiale sunt adesea percepute ca fiind depășite față de actualitatea materialelor auxiliare.