Comportamentul urșilor din România s-a schimbat radical, animalele migruind din păduri direct în gospodăriile oamenilor. Această evoluție transformă fauna sălbatică într-o sursă constantă de pericol și pierderi financiare pentru fermieri. În localități precum Reghin sau în zona de la limita cu Sibiul, urșii provoacă pagube materiale și pierderi de animale, forțând autoritățile să gestioneze un număr tot mai mare de dosare de despăgubire pentru cetățenii afectați.
În județul Mureș, pagubele sunt vizibile, un urs reușind recent să ocupe un staul și să omoare o vacă, chiar dacă ferma era protejată de un gard electric. Reprezentanții Agenției pentru Protecția Mediului trebuie să consemneze fiecare incident pentru a permite procesul de despăgubire. În medie, statul oferă aproximativ 3.000 de lei pentru o vacă ucisă și 800 de lei pentru o oaie, sume care acoperă pierderile raportate de fermieri.
Un factor major de atracție pentru aceste animale sunt culturile agricole vaste, în special porumbul, care oferă o sursă de hrană concentrată și bogată în zahăr. În zone precum Mureș, Harghita, Sibiu, Vrancea, Maramureș sau Hunedoara, lanurile de porumb sunt adesea mai bogate decât cele din Bărăgan, ceea ce atrage urșii la doar câțiva metri de locuințe. Cercetătorii, precum Robert Szep sau Agnes Keresztesi, subliniază că aceste culturi au atras practic animalele în apropierea oamenilor.
Pe lângă resursele agricole, dezvoltarea turismului rural și apariția numeroaselor pensiuni au adus noi probleme. Unitățile gastronomice și de cazare generează deșeuri care atrag urșii, oferindu-le acces la gunoiul menajer. Acest lucru le oferă animalelor un nou tip de curaj, facilitând intrarea lor în depozite, ruperea gardurilor sau chiar spargerea geamurilor. În unele cartiere, urșii au devenit atât de obișnuiți cu prezența umană, încât nu se mai tem de localnici.
Pentru a gestiona situația, Parlamentul a stabilit două cote de vânătoare: una de prevenție pentru 859 de urși și una de intervenție pentru 110 exemplare periculoase. Ordonanța 81, inițiată de Tanczos Barna, permite primarilor să formeze comisii care pot decide alungarea, relocarea sau împușcarea animalelor considerate habituate. Totuși, procedurile sunt criticate, deoarece decizia de intervenție este valabilă doar 24 de ore, un interval insuficient pentru a neutraliza un animal care se deplasează pe teritorii vaste.
Situația actuală reflectă o criză de management a speciilor protejate în România, unde statul a plătit peste 55 de milioane de lei în ultimii cinci ani pentru pagube. În timp ce unii experți, precum Silviu Chiriac, propun metode de condiționare adversivă pentru a îndepărta animalele, edilii din zone precum Siriu sau Bisoca se plâng de presiunea de a gestiona un pericol care depășește competența locală.