Situația precară a copiilor din Republica Moldova rămâne o problemă socială majoră, în condițiile în care peste o treime dintre aceștia se confruntă cu sărăcia. Datele furnizate de Biroul Național de Statistică arată că rata sărăciei absolute în rândul copiilor a depășit pragul de 30% în cursul anului trecut. Fenomenul este mult mai accentuat în zonele rurale, unde indicatorul a ajuns la 43,5%, în comparație cu aproximativ 19% în mediul urban.
Disparitățile dintre sate și orașe sunt alimentate de oportunitățile limitate de angajare și de veniturile mici din agricultură. Cercetătorul Mihail Ciobanu de la Institutul Național de Cercetări Economice explică faptul că rata sărăciei este de circa 20% în familiile cu ambii părinți angajați, însă aceasta crește peste 30% atunci când unul dintre părinți nu are un loc de muncă. Riscurile devin și mai mari în cazul familiilor cu trei sau mai mulți copii, unde rata sărăciei este aproape dublă față de cele cu un singur copil.
Pentru a asigura un trai decent unei familii cu doi copii, veniturile ar trebui să fie semnificativ mai mari decât cele actuale. Conform studiului realizat de Mihail Ciobanu, fiecare dintre cei doi părinți ar trebui să câștige lunar peste 30.000 de lei. Totuși, cercetătorul subliniază că există un decalaj mare, deoarece salariul mediu din țară este încă departe de această sumă necesară pentru acoperirea cheltuielilor de bază.
Sărăcia multidimensională reprezintă o altă provocare, incluzând dificultăți de acces la educație, sănătate și condiții de trai adecvate. Liliana Rotaru, președintele organizației Copil, Comunitate, Familie, avertizează că acest fenomen poate fi transmis de la o generație la alta. Ea susține că este necesară educația financiară a familiilor, deoarece simpla primire a alocațiilor nu garantează că resursele sunt folosite în beneficiul copilului, fiind necesar sprijinul pentru participarea activă la depășirea dificultăților.
Ministerul Muncii și Protecției Sociale a propus pentru anul 2027 alocarea a 70 de milioane de lei pentru sprijinirea a aproximativ 16.000 de copii din situații de risc. Anastasia Gruzin, șefa adjunctă a Direcției politici de protecție a drepturilor copilului și familiilor cu copii, menționează că prestațiile sociale reduc sărăcia, dar nu o rezolvă definitiv. Fără aceste ajutoare, rata sărăciei ar fi fost cu 5,8 puncte procentuale mai mare, însă este necesară și identificarea precoce a riscurilor.
Evoluția indicatorilor de sărăcie depinde de capacitatea statului de a implementa politici de protecție socială și de a stimula economia locală. Deși ajutoarele financiare sunt esențiale pentru diminuarea imediată a dificultăților, experții insistă pe necesitatea investițiilor în infrastructură și servicii sociale. Crearea de locuri de muncă stabile în comunitățile rurale rămâne un pilon fundamental pentru a preveni excluziunea socială și pentru a asigura un viitor mai sigur copiilor.