România a înregistrat în anul 2025 cea mai mare rată a supraaglomerării locuințelor în rândul tinerilor din întreaga Uniune Europeană. Conform datelor furnizate de Eurostat, 60,4% dintre persoanele cu vârste cuprinse între 15 și 29 de ani au locuit în gospodării care au fost considerate supraaglomerate. Această cifră este semnificativ mai mare decât media europeană pentru aceeași categorie de vârstă, care s-a situat la nivelul de 26,9%.
Situația locativă din România evidențiază o discrepanță majoră între tineri și restul populației. În timp ce rata de supraaglomerare pentru întreaga populație a fost de 40,4%, cea observată în rândul tinerilor este cu 20 de puncte procentuale mai mare. Această tendință de afectare disproporționată a generațiilor tinere este o realitate observată în fiecare stat membru, însă în România diferența este extrem de pronunțată.
Evoluția indicatorului arată o tendință negativă pentru tinerii din țară față de perioada precedentă. În anul 2024, rata de supraaglomerare pentru această categorie de vârstă din România era de 58,3%, ceea ce înseamnă o creștere de 2,1 puncte procentuale într-un singur an. La nivelul întregii Uniuni Europene, evoluția a fost mult mai redusă, înregistrând o creștere de la 26,5% în 2024 la 26,9% în 2025.
Clasamentul european arată diferențe uriașe între statele membre în ceea ce privește accesul la spațiu. După România, cele mai ridicate rate de supraaglomerare au fost înregistrate în Letonia, cu 54,9%, și în Bulgaria, cu 52,8%. La polul opus se află state precum Cipru, unde rata este de doar 3,5%, urmat de Irlanda, cu 7,4%, și Malta, care înregistrează o valoare de 7,7%.
Metodologia Eurostat pentru acest indicator nu se limitează la numărul de persoane dintr-o locuință, ci analizează raportul dintre numărul de camere disponibile și componența gospodăriei. Calculul ține cont de vârsta, sexul și relațiile dintre persoanele care locuiesc împreună. Pentru a nu fi considerată supraaglomerată, o gospodărie trebuie să aibă cel puțin o cameră pentru fiecare cuplu și câte o cameră pentru fiecare persoană singură de peste 18 ani.
Indicatorul descrie spațiul efectiv disponibil în raport cu nevoile gospodăriei, nefiind o măsură directă a sărăciei. Există situații în care o persoană poate locui într-o locuință supraaglomerată fără a fi sub pragul de sărăcie, la fel cum o gospodărie care nu este supraaglomerată poate întâmpina dificultăți financiare mari. Eurostat măsoară separat presiunea financiară, raportând că 9,1% dintre tinerii din UE au costuri de locuire de cel puțin 40% din venitul disponibil.