În era digitală, părinții sunt adesea tentați să posteze fotografii, înregistrări video sau povești care îl au ca protagonist pe copilul lor pe rețelele sociale. Această practică, cunoscută sub numele de sharenting, generează reacții rapide din partea comunității, însă ridică întrebări etice importante. Problema centrală vizează cât de corect este să expunem online copiii și cum vor putea aceștia să gestioneze popularitatea nedorită pe care o vor avea în fața prietenilor sau a colegilor de muncă ai părinților.
Termenul de sharenting provine din combinarea cuvintelor share și parenting și descrie acțiunile părinților de a posta conținut despre copii în afara cercului familial. Această activitate include postări pe rețelele sociale, scrierea de articole de blog despre viața copilului sau trimiterea de videoclipuri prin platforme de mesagerie. Psihoterapeutul Monica Mereuță avertizează că aceste acțiuni se fac adesea fără voia sau consimțământul copiilor, afectându-i pe aceștia pe termen lung.
Conform expertizei oferite de Monica Mereuță, principalele greșeli ale părinților sunt legate de respectul față de minor și de dreptul acestuia la anonimat. Nu există o metodă sigură de a ști dacă un copil de 2, 6 sau 9 luni, sau chiar de 2, 6 sau 9 ani, dorește să fie văzut de un număr mare de oameni în momente de vulnerabilitate. Aceasta include situații în care copilul mănâncă, vorbește sau spune o poveste în fața unei audiențe digitale masive.
Pentru a înțelege impactul psihologic, psihoterapeutul propune un exercițiu de imaginație pentru părinți. Aceștia sunt invitați să se gândească la situația în care ar aduce toți cunoscuții într-o încăpere și ar pune copilul în mijlocul lor, cerându-i să facă ceva amuzant sau drăgălaș. Acest scenariu ajută la vizualizarea modului în care un copil s-ar putea simți în fața unei astfel de atenții forțate, care nu este solicitată de către acesta.
Problematica expunerii online este una complexă, deoarece noțiunea de greșeală este subiectivă și depinde de fiecare persoană în parte. Monica Mereuță subliniază că, la fel cum un adult poate refuza să fie filmat dacă nu se simte confortabil, și copiii au nevoi similare de protecție a imaginii. Lipsa de înțelegere a părinților față de disconfortul copilului poate duce la încălcarea unor limite personale esențiale pentru dezvoltarea sănătoasă a identității.
Fenomenul de expunere digitală a minorilor se înscrie într-un context de creștere accelerată a utilizării internetului în viața cotidiană. Pe măsură ce rețelele sociale devin platforme de comunicare principală, limitele dintre viața privată și cea publică devin tot mai difuze. Această evoluție tehnologică impune o regândire a modului în care gestionăm intimitatea în cadrul familiei, pentru a proteja drepturile fundamentale ale generațiilor viitoare de utilizatori de internet.