Codul Muncii reglementează în mod detaliat durata timpului de muncă, definind orice perioadă în care salariatul prestează activitatea și se află la dispoziția angajatorului. Conform legislației, timpul de muncă nu se limitează doar la orele efective de activitate, ci include și momentele în care angajatul își îndeplinește atribuțiile conform contractului individual sau colectiv. Această delimitare este esențială pentru calcularea corectă a orelor suplimentare, a sporurilor și a perioadelor de repaus.
În mod obișnuit, programul de lucru este de opt ore pe zi, timp de cinci zile pe săptămână, ceea ce înseamnă un total de 40 de ore săptămânale. Pentru tinerii sub vârsta de 18 ani, reglementările sunt mai stricte, impunând o durată de lucru de maximum 6 ore pe zi și 30 de ore pe săptămână. Angajatorii pot introduce și un program de 12 ore pe zi, însă în acest caz legea impune un repaus obligatoriu de cel puțin 24 de ore consecutive.
Limita maximă a timpului de muncă, incluzând și orele suplimentare, nu poate depăși 48 de ore pe săptămână. Munca suplimentară poate fi efectuată doar cu acordul salariatului, cu excepția cazurilor de forță majoră sau pentru prevenirea accidentelor. Această activitate poate fi compensată fie prin acordarea de ore libere în următoarele 60 de zile calendaristice, fie prin plata unui spor la salariu, care nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază.
Pentru angajații care lucrează între orele 22:00 și 6:00, legislația prevede reguli specifice pentru munca de noapte. Un salariat este considerat de noapte dacă efectuează acest tip de muncă în cel puțin 30% din timpul său lunar sau cel puțin trei ore pe zi. Aceștia pot alege între un program de lucru redus cu o oră sau un spor de 25% din salariul de bază. Protecție specială este oferită femeilor gravide, lăuze și tinerilor sub 18 ani.
Repausul săptămânal este de 48 de ore consecutive, fiind de regulă acordat în zilele de sâmbătă și duminică. Dacă zilele de repaus sunt acordate în alte intervale, salariații beneficiază de un spor stabilit prin contract. De asemenea, Codul Muncii prevede o serie de sărbători legale, precum 1 și 2 ianuarie, Paște, 1 mai sau Ziua Națională, la care angajații au dreptul la zile libere plătite, fără a fi incluse în durata concediului de odihnă anual.
Concediul de odihnă anual este un drept garantat, având o durată minimă de 20 de zile lucrătoare. Această perioadă de relaxare nu poate fi cedată sau limitată, iar angajatorii trebuie să respecte programările stabilite. În cazul în care concediul nu poate fi efectuat, acesta trebuie acordat în maximum 18 luni de la anul în care s-a dobândit dreptul, asigurând astfel protecția socială a salariaților conform normelor legale în vigoare.