Trecerea elevilor de la gimnaziu la liceu marchează o schimbare radicală în modul în care părinții interacționează cu mediul școlar. În această etapă, comunicarea dintre familie și instituție devine mult mai limitată, iar grupurile de discuții de pe aplicația WhatsApp devin aproape inactive. Această situație duce la o scădere a informațiilor despre viața cotidiană a adolescenților, deoarece părinții tind să ascundă dificultățile întâlnite de copii pentru a evita orice formă de conflict sau „tam-tam”.
Comunicarea digitală între părinți și diriginți este extrem de redusă, existând doar grupuri teoretice care nu generează discuții relevante. Deși există platforme de comunicare, acestea nu sunt utilizate pentru a aborda subiecte critice precum conflictele dintre elevi, problemele de disciplină sau absența profesorilor. În loc de dialog constructiv, grupurile de mesagerie sunt ocupate doar cu urări de sărbători, în timp ce problemele reale, precum bullying-ul sau lipsa calității predării, rămân nespuse.
Sistemul de monitorizare online oferă foarte puține detalii utile pentru părinții care doresc să fie implicați în educația copiilor lor. Catalogul online, deși include o secțiune pentru observații completate de către diriginte, nu conține nicio informație relevantă despre comportamentul sau evoluția elevilor. În același timp, site-ul școlii oferă doar date generale, fără a pune la dispoziția părinților nicio platformă de comunicare constantă și eficientă cu corpul didactic.
Ședințele cu părinții, care în liceu au loc o singură dată pe an, au devenit evenimente cu caracter strict administrativ. În loc de discuții despre relațiile dintre elevi sau despre dificultățile de adaptare, întâlnirile se concentrează pe detalii despre examene, burse, absențe și reguli de procedură. Chiar și atunci când dirigintul menționează starea de pierdere a elevilor, părinții aleg să rămână pasivi, evitând să ridice problemele legate de neajunsurile școlii.
Această lipsă de implicare creează o barieră între mediul familial și cel educațional, făcând ca cele două lumi să funcționeze în paralel. Deși școlile pot reproșa părinților lipsa de implicare, realitatea este că există o tendință de a ascunde problemele pentru a respecta o formă de autonomie a adolescentului. Această discreție este însă confundată cu un dezinteres care lasă elevii fără sprijinul necesar în momentele de criză.
În sistemul de învățământ din România, relația dintre părinți și școală este reglementată prin diverse proceduri de comunicare, însă eficiența acestora variază în funcție de nivelul de educație. În perioada gimnazială, implicarea este de obicei mai ridicată, însă la liceu, presiunea academică și dorința de independență a elevilor modifică dinamica socială. Această tranziție necesită o adaptare a metodelor de monitorizare pentru a asigura siguranța elevilor.