Compania CFR Marfă își încheie activitatea, fiind înlocuită de noua entitate Carpatica Feroviar. În ciuda faptului că închiderea unei companii aflate în faliment tehnic ar putea fi privită ca o măsură de optimizare a costurilor statului, situația angajaților rămâne critică. Decizia de a înlocui vechea structură cu una nouă vine într-un context de instabilitate socială pentru numărul mare de lucrători implicați.
Problema principală vizează destinul a 1.550 de angajați care se trezesc acum fără nicio formă de protecție socială. Acești oameni, care au lucrat într-un domeniu de nișă, se confruntă cu o lipsă totală de securitate financiară și de viitor. Situația este agravată de faptul că salariile acestora nu au mai fost plătite de 4 luni, lăsându-i pe lucrători fără resurse de bază.
Responsabilitatea pentru declinul companiei este atribuită politicienilor, miniștrilor Transporturilor și managerilor care au condus entitatea. Se subliniază faptul că, deși activitatea lor a dus la pierderi masive, niciun manager nu este chemat să dea socoteală pentru modul în care a fost gestionată compania. Criticile vizează lipsa de sancțiuni pentru gestionarea defectuoasă a resurselor publice, în contrast cu sectorul privat.
Pentru a asigura continuitatea transportului feroviar, statul a constituit noua companie Carpatica Feroviar. Această tranziție a presupus cheltuirea unei sume de 1,5 miliarde de lei, ceea ce reprezintă aproximativ 300 de milioane de euro. Acești bani provin din bugetul public, fiind utilizați pentru a interveni pe o piață liberă și concurențială prin crearea unei noi entități susținute de stat.
Modelul de intervenție al statului este comparat cu alte cazuri de gestionare deficitară, precum cel al STB. În acest din urmă, managementul a ales să nu achite contribuțiile sociale pentru angajați, o acțiune care ar fi infracțiune pentru firmele private. Se observă o tendință de mutare a datoriilor de la o entitate la alta, sub pretextul optimizării cheltuielilor publice.
În cadrul economiei de piață, companiile de stat sunt adesea finanțate pentru a acoperi pierderile generate, o practică diferită de modul în care funcționează sectorul privat. În timp ce firmele private sunt obligate să genereze profit pentru a supraviețui, companiile de stat pot fi susținute ulterior de bugetul de stat prin investiții masive, chiar și atunci când produc pierderi constante pe termen lung.