Ziua Națională de Comemorare a Victimelor Holocaustului din România este marcată anual pe 9 octombrie. Această dată simbolizează momentul în care, în anul 1941, au început deportările în masă ale populației evreiești din județul Dorohoi și din sudul Bucovinei către Transnistria. Ordinul pentru aceste acțiuni a fost emis de Ion Antonescu, care exercita funcția de „Conducător” al României și era aliat al Germaniei naziste la acea vreme.
Deportările au vizat persoane care nu aveau nicio legătură cu ocuparea teritoriilor de către URSS în iunie 1940. Deși regimul lui Antonescu a acuzat evreii de colaborarea cu bolșevicii sau de maltratarea trupelor române din Basarabia, Nordul Bucovinei și Herța, deportările au afectat și comunități din zone care nu fuseseră ocupate. Această politică de excludere a fost alimentată de un antisemitism cu rădăcini vechi, care a dus la persecuția unor familii de clasa de mijloc.
Supraviețuitorii deportărilor, precum Norman Manea, Felicia Carmelly sau Myriam Korber Bercovici, au descris condiții de viață extrem de dure. Aceștia au fost transportați în vagoane de vite și au trăit în Transnistria în condiții de mizerie, foamete, frig și boli. Norman Manea, singurul supraviețuitor menționat care mai este în viață, a emigrat în Statele Unite în anul 1986, după ce a fost refugiat din cauza persecuțiilor exercitate de regimul comunist asupra familiei sale.
Bilanțul victimelor este unul masiv, conform Raportului Final al Comisiei Internaționale de Studiere a Holocaustului din România „Elie Wiesel”. Datele indică moartea a între 280.000 și 380.000 de evrei în urma jaloanelor de genocid. Printre acestea se numără Pogromul de la Iași, masacrele de la Odesa și Bogdanovca, sau deportarea a 25.000 de romi în Transnistria, dintre care 11.000 au pierit. Aceste evenimente au constituit parte din ceea ce a fost numit „Holocaustul prin gloanțe”.
După 23 august 1944, regimul comunist a impus o cenzură istorică asupra acestor fapte, interzicând lucrări precum „Cartea Neagră – Suferințele evreilor din România 1940 – 1944” a lui Matatias Carp. Abia după căderea comunismului adevărul a început să iasă la iveală, în ciuda tentativelor de reabilitare a lui Antonescu. Ulterior, procesul de combatere a fascismului a inclus adoptarea Ordonanței de Urgență 31/2002, o măsură necesară pentru a răspunde cerințelor de aderare la Uniunea Europeană și NATO.
În prezent, ascensiunea unor figuri precum George Simion, Călin Georgescu sau Diana Șoșoacă și a unor partide precum AUR, SOS România și POT, aduce elemente din perioada interbelică pe scena politică. Comemorarea acestei zile nu este doar un act de cinstire a celor care au murit, ci și un avertisment. Într-un climat marcat de recrudescența ultra-naționalismului, există riscul ca evenimentele din perioada 1940 – 1944 să se repete în societate.