Termenul „țigan” este considerat jignitor din cauza originii sale peiorative, în timp ce cuvântul „rom” reprezintă identitatea autentică a comunității. Conf. univ. dr. Delia Grigore, coordonatoarea programului de studii de Limba și literatura romani la Universitatea din București, a oferit detalii despre etimologia acestor denumiri. Cercetatoarea a subliniat că utilizarea termenului „țigan” de către unii membri ai comunității poate fi rezultatul lipsei de cunoștințe privind rădăcinile lingvistice ale cuvintelor.
Cuvântul „rom” are rădăcini vechi în limba romani și provine din prakrit, o limbă veche vorbită în India, inclusiv în regiunea Rajasthan. În acest context, termenul înseamnă „om de-al nostru”, fiind o denumire care desemnează o persoană ce aparține propriei etnie. Delia Grigore a menționat că acest termen este moștenit și că există expresii specifice, precum „muro rom”, care se traduce prin „soțul meu”, demonstrând utilizarea sa naturală în cadrul limbii.
În schimb, termenul „țigan” provine din greaca medievală, de la cuvântul „athinganos”, fiind folosit în perioada Imperiului Bizantin. La acea vreme, termenul desemna persoane considerate eretice, care nu aparțineau religiei oficiale ortodoxe, având sensuri precum „spurcat” sau „necurat”. Autoritățile religioase îi descriau pe acești oameni ca fiind vrăjitori care practicau ghicitul în stele sau în palmă, comunicând cu animalele, ceea ce le conferă o conotație extrem de negativă.
În spațiul românesc, termenul a căpătat o semnificație și mai gravă în perioada medievală, când forma „ațigan” era asociată direct cu statutul de rob. Pe parcursul timpului, vocala inițială a dispărut, rămânând forma actuală, care continuă să fie utilizată în expresii negative din viața de zi cu zi. Delia Grigore a explicat că acest cuvânt nu a avut niciodată o conotație neutră, fiind asociat cu comportamente antisociale sau lipsa de respect în dicționarele limbii române.
Revendicarea utilizării numelui „rom” nu este o invenție recentă, ci apare în documente încă de la începutul secolului XX. La data de 27 aprilie 1919, în Ibașfalău, actualul Dumbrăveni, s-a desfășurat o adunare a romilor în cadrul căreia a fost formulat un memorandum. Participanții au cerut drepturi civile, acces la educație și justiție, solicitând în mod explicit să nu mai fie numiți prin acea „poreclă de batjocură” pe care o reprezenta termenul „țigan”.
Discuția despre terminologia etnică reflectă o evoluție socială de lungă durată, în care comunitățile își caută recunoașterea prin denumiri care să le ofere demnitate. Această tranziție de la termeni impuși de exterior către denumiri autohtone este un proces istoric documentat, care a început mult înainte de schimbările politice de după 1990, fiind o dorință de egalitate civică exprimată încă din perioada interbelică.