Documente ale fostei Securități, care au fost publicate de CNSAS, dezvăluie o situație de dezorganizare profundă la Șantierul Naval Tulcea la sfârșitul anilor 1970. Proiectul, care avea scopul de a susține dezvoltarea flotei românești de pescuit oceanic, se confrunta cu lipsuri elementare de echipamente și cu riscuri constante pentru siguranța oamenilor. Deși investiția a fost aprobată încă din septembrie 1974, unitatea nu a reușit să funcționeze conform standardelor prevăzute pentru dezvoltarea industrială a epocii.
În martie 1978, la șantierul unde trebuiau construite nave maritime, muncitorii nu dispuneau de unelte de bază, precum ciocane, rașchete, role de vopsit sau vopsele. CNSAS descrie această situație ca fiind „trista realitate” a unității, în care chiar și instalațiile electrice erau insuficiente pentru echipamentele puternice, generând riscuri de incendiu. Pe lângă lipsa materialelor, infrastructura de bază era deficitară, vestiarele și grupurile sanitare fiind insuficiente pentru numărul de angajați.
Problemele de disciplină au fost semnalate în note informative din octombrie 1978, când unii muncitori consumau alcool și jucau jocuri de noroc în timpul programului de lucru. Documentele indică faptul că maștrii nu interveneau pentru a opri aceste abateri, iar unii angajați erau utilizați chiar pentru a rezolva probleme personale ale șefilor. Această lipsă de control a afectat direct ordinea și eficiența procesului de producție în cadrul șantierului naval.
Siguranța elevilor a fost, de asemenea, pusă în pericol de condițiile de lucru nefavorabile. Într-o notă din februarie 1979, un informator a descris cum, începând cu ora 9:00, au fost arse țevi lângă atelier, generând un fum care a redus vizibilitatea la lucrările de așchiere. În acest context, elevii care se aflau în zonă au fost expuși inhalării gazelor și fumului toxic degajat, într-un mediu de lucru complet necontrolat.
La sfârșitul anului 1979, Inspectoratul Județean de Securitate Tulcea a raportat alte nereguli către conducerea politică a județului, precum depozitarea defectuoasă a materialelor și lipsa pazei la fabrica de oxigen. Riscurile de accidente erau ridicate, existând și posibilitatea blocării liniei ferate folosite pentru aprovizionare. Chiar și lansarea navei „Putna” în martie 1980 a fost marcată de pericole, deoarece lipsa implicării beneficiarului, Întreprinderea de Pescuit Oceanic, a pus nava sau instalațiile portuare în pericol de avariere.
Aceste documente, care provin din dosarul 9963 al fondului arhivistic al CNSAS, oferă o perspectivă asupra disfuncționalităților din cadrul investițiilor de anvergură din perioada socialistă. Publicarea acestor arhive permite înțelegerea modului în care lipsa resurselor și organizarea deficitară afectau proiectele industriale de importanță națională, transformând obiectivele de dezvoltare în șantiere cu riscuri majore pentru personalul implicat.