Situația locuințelor pentru studenți în marile centre universitare din România este marcată de un deficit structural sever la începutul fiecărui an academic. Analiza realizată de compania Cushman & Wakefield Echinox relevă că sistemul de cazare din țară oferă doar 80.000 de paturi pentru o populație totală de 361.000 de cursanți. Această discrepanță matematică generează o concurență extremă, media fiind de 4,5 candidați pentru fiecare loc disponibil în rețeaua de cazare.
Bucureștiul marchează cel mai critic punct al acestui deficit, fiind orașul care atrage cea mai mare masă de tineri. Cu o populație studențească de 187.677 de persoane, Capitala dispune de o capacitate cumulată de aproximativ 37.000 de locuri, incluzând și segmentul privat. Aceasta înseamnă că rata de acoperire este de doar 19,7%, ceea ce se traduce printr-o competiție directă de 5 studenți pentru un singur pat disponibil în rețeaua de cazare.
În restul marilor orașe, situația variază, însă presiunea rămâne ridicată. La Cluj-Napoca, un singur loc de cazare atrage 4,5 candidați, având o rată de acoperire de 21,9% pentru cei 70.617 studenți. Timișoara prezintă o rată de 23,5%, cu 10.700 de locuri pentru 45.749 de persoane, în timp ce Iași gestionează cel mai eficient infrastructura, oferind 16.500 de locuri pentru 57.004 studenți, cu o rată de acoperire de 28,9%.
Dependența de căminele publice este masivă, acestea dețin 94% din totalul locurilor de cazare identificate în cele patru orașe studiate. Sectorul privat este marginal, acoperind doar 6% din ofertă, însă acesta este concentrat aproape exclusiv în București, care absoarbe 90% din locurile construite cu capital privat. Această lipsă de diversitate forțează studenții care nu obțin un loc în cămin să caute garsoniere sau apartamente mici pe piața privată.
Costurile reprezintă un factor de diferențiere major între sistemul de stat și cel privat. În căminele publice, un student din București plătește între 50 și 80 de euro lunar, tarife care reflectă însă și condițiile de locuire din clădiri moștenite din anii '70-'80. În schimb, în sectorul privat, tarifele pornesc de la 100 de euro și pot depăși 300 de euro pentru camerele single, reprezentând un buget de cel puțin cinci ori mai mare.
Lipsa de investiții în infrastructura de cazare de tip campus este o problemă constantă în sistemul de învățământ superior. În timp ce dezvoltatorii imobiliari preferă construcțiile rezidențiale clasice pentru vânzare, cererea pentru locuințe studențești rămâne nerezolvată. Această lipsă de alternative accesibile obligă tinerii să accepte condiții de locuire precare, precum băi comune sau spații de studiu insuficiente, pentru a putea urma cursurile universitare în marile orașe.