Scăldatul în lacurile din București, care în perioada comunistă reprezenta o activitate de masă pentru cetățeni, este interzis de mai bine de două decenii. În timp ce alte orașe europene reușesc să redeschidă zonele de înot pentru a combate impactul valurilor de căldură, în capitala României situația rămâne blocată. Reprezentanții asociațiilor de mediu avertizează că transformarea acestor ape în zone sigure pentru recreere nu se va întâmpla în viitorul apropiat.
Unul dintre principalele motive ale interdicției este nivelul ridicat de poluare. Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București a explicat că în lacuri ajung ape uzate menajere prin deversări ilegale și infiltrații din zonele rezidențiale periferice care nu au canalizare. Doru Mitrana, președintele Asociației Mai Mult Verde, subliniază că majoritatea lacurilor de pe cursul Colentinei și Dâmboviței funcționează mai degrabă ca canale colectoare, deoarece comunele din jurul orașului nu dispun de stații de epurare.
Riscurile pentru sănătatea publică sunt extrem de serioase în cazul contactului cu aceste ape contaminate. Conform Direcției de Sănătate Publică a Municipiului București, o singură baie poate expune persoanele la afecțiuni grave, precum meningita, conjunctivita, boli digestive sau ciuperci ale pielii. Pe lângă poluarea biologică, lacurile artificiale prezintă pericole fizice, deoarece nu sunt amenajate pentru înot, conținând fiare vechi, resturi de beton din perioada comunistă, straturi groase de mâl sau deșeuri precum biciclete și scaune.
Problemele administrative contribuie, de asemenea, la imposibilitatea de a deschide zone de scăldat. Cristian Iojă, cercetător la CCMESI, menționează că managementul spațiilor verzi și acvatice este foarte fragmentat între diverse instituții. Administrația Națională Apele Române gestionează patru lacuri de pe Colentina, în timp ce Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București administrează alte nouă lacuri de pe același curs de apă și șapte lacuri din parcuri. Această fragmentare împiedică proiecte precum decolmatarea lacurilor sau îmbunătățirea conectivității resurselor.
Modelul de succes din Europa implică investiții masive și monitorizare strictă pe termen lung. Parisul a investit peste un miliard de euro pentru a curăța Sena, construind un rezervor subteran uriaș pentru apa de ploaie și conectând locuințele la sistemul de canalizare. În Statele Unite, New Yorkul utilizează piscine publice exterioare dotate cu sisteme moderne de filtrare și clorinare. Pentru ca procesul să funcționeze, experții precum Chris Romer-Lee susțin că apele trebuie testate timp de trei ani consecutivi pentru a verifica prezența materiilor fecale.
La nivelul Uniunii Europene, calitatea apelor interioare este adesea mai scăzută decât cea a zonelor de coastă. Conform datelor Comisiei Europene, apele din lacuri și râuri sunt mult mai vulnerabile la poluarea cauzată de secetă sau de ploile torențiale. Deși aproximativ 80% din cele 7.400 de zone de îmbăiere monitorizate în UE au primit calificativul de calitate excelent, în cazul râurilor, mai puțin de jumătate au atins acest nivel de siguranță.