Salariații care nu și-au efectuat concediul de odihnă pot solicita compensarea acestuia în bani numai în momentul încetării raportului de muncă. Această clarificare a venit prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 40 din 9 martie 2026, care stabilește că abia de la încheierea contractului individual de muncă începe să curgă termenul de prescripție de trei ani pentru solicitarea plății. Decizia este obligatorie pentru toate instanțele de judecată de la data publicării sale în Monitorul Oficial.
Litigiul care a dus la această interpretare a fost pornit de către un fost procuror, eliberat din funcție pentru pensionare. Acesta a solicitat compensarea în bani a 146 de zile de concediu de odihnă pe care nu le-a efectuat. Tribunalul București a respins inițial cererea, considerând că termenul de prescripție expirase deja. Reclamantul a depus apel, contestând modul în care fusese calculat acest termen, fapt ce a dus la sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție de către Curtea de Apel București.
Înalta Curte a analizat și situația zilelor de concediu care depășesc perioada de report de 18 luni prevăzută de Codul muncii. Această perioadă de report permite acordarea concediului neefectuat începând cu anul următor celui în care s-a născut dreptul la concediul anual. Înalta Curte a stabilit că dreptul la compensarea în bani subzistă chiar și după expirarea acestui termen, dacă angajatorul nu a oferit efectiv salariatului posibilitatea de a beneficia de odihnă.
În schimb, dreptul la compensare poate fi pierdut dacă angajatul s-a abținut în mod deliberat să își efectueze concediul, deși avea posibilitatea de a o face și cunoștea consecințele. Angajatorul are obligația de a invita salariatul să beneficieze de concediu și de a îl informa precis și în timp util despre consecințele neefectuării acestuia. Este esențial ca angajatorii să realizeze programarea concediilor și să notifice angajații să își efectueze odihna în perioada stabilită.
Conform Codului muncii, perioada de report de 18 luni este calculată începând cu anul următor celui în care s-a născut dreptul la concediul de odihnă anual. Această regulă este menită să permită salariaților să își utilizeze zilele rămase, însă decizia Înaltei Curți aduce o protecție suplimentară în cazurile în care angajatorul nu a asumat responsabilitatea de a organiza acest concediu. Astfel, simpla expirare a termenului de report nu este un motiv suficient pentru refuzul plății.
Reglementările privind Codul muncii și procedurile de prescripție sunt fundamentale pentru protecția drepturilor salariaților în România. În cadrul legislației de muncă, termenul de prescripție de trei ani este standardul pentru solicitarea drepturilor pecuniare derivate din contractul de muncă. Această decizie judiciară clarifică modul în care se aplică aceste termene atunci când apare un conflict între angajator și angajat privind zilele de odihnă neutilizate.