Un tratament din clasa agoniștilor receptorului GLP-1, utilizat în prezent pentru gestionarea diabetului și a obezității, a demonstrat capacitatea de a prelungi durata de viață și de a încetini modificările biologice ale îmbătrâirii într-un studiu preclinic. Cercetarea, realizată pe șoareci vârstnici, a fost publicată în revista Nature și a fost susținută de National Institute on Aging din cadrul NIH. Rezultatele indică faptul că intervenția poate influența procese biologice comune îmbătrânirii, depășind simpla reducere a aportului caloric.
Cercetătorii de la University of California, Berkeley, au analizat efectele semaglutidei asupra șoarecilor femele de 20 de luni, o etapă avansată a vieții. În cadrul experimentului, animalele tratate au prezentat rezultate superioare la nivelul funcției musculare, motorii și al activității exploratorii. De asemenea, s-au observat îmbunătățiri semnificative ale memoriei spațiale și ale menținerii glicemiei în limite normale. Studiul a urmărit dacă aceste beneficii pot apărea chiar și atunci când tratamentul este început la o vârstă înaintată.
Analiza duratei de viață a arătat o diferență clară între grupurile de test. Durata mediană de viață pentru șoarecii care au primit semaglutidă a fost de 834 de zile, în comparație cu cele 742 de zile înregistrate la grupul de control. Această diferență de 92 de zile reprezintă o creștere de aproximativ 12% a longevității. Pe lângă viață, tratamentul a redus caracteristici precum inflamația, senescența celulară și instabilitatea genomului, oferind indicii despre modul în care funcționează mecanismele biologice.
Un aspect crucial al cercetării a fost determinarea dacă aceste efecte provin doar din scăderea aportului de hrană. Deși semaglutida a redus consumul alimentar cu aproximativ 24%, cercetătorii au observat că animalele tratate au avut performanțe mai bune la memoria spațială și la menținerea glicemiei față de cele care au primit doar o restricție calorică. Această distincție sugerează că activarea receptorului GLP-1 influențează mecanisme biologice specifice, nu doar răspunsul la lipsa de energie.
La nivel celular, studiul a evidențiat o activitate crescută a celulelor stem neuronale și formarea de noi neuroni în girusul dentat. Senescența celulară, proces în care celulele își pierd capacitatea de a se divide, a fost influențată de tratament. Cercetătorii au observat că semaglutida a menținut un metabolism mai stabil față de grupul de restricție calorică. Aceste observații ar putea explica beneficiile clinice observate în diverse boli cronice, unde procesele de îmbătrânire sunt implicate direct.
Deși rezultatele sunt promițătoare, autorii subliniază că studiul este strict preclinic și a utilizat doar șoareci femele dintr-o singură linie genetică. Nu există dovezi că semaglutida poate prelungi viața oamenilor sau că poate fi considerată un tratament împotriva îmbătrânirii în prezent. Pentru a demonstra astfel de efecte la nivel uman, sunt necesare studii clinice de lungă durată, care să evalueze atât beneficiile, cât și riscurile specifice acestui tip de intervenție medicală.
context_missing: true