România se confruntă cu o situație critică în ceea ce privește infrastructura medicală pentru detectarea timpurie a cancerului de sân. Conform datelor publicate de Eurostat în cadrul Lunii de Conștientizare a Cancerului de Sân, țara are o dotare extrem de redusă. În anul 2024, România raporta doar 1,1 unități de mamografie la fiecare 100.000 de locuitori, o cifră care reflectă dificultățile de acces la investigații esențiale.
Pe lângă lipsa aparatelor, o problemă majoră este absența unui program național de screening pentru cancerul de sân. Din cauza lipsei acestui mecanism organizat, România nu poate fi inclusă în statisticile Eurostat privind procentul femeilor care efectuează mamografii prin programe de depistare. Această lipsă de date administrative face imposibilă monitorizarea oficială a participării femeilor la astfel de investigații de control în cadrul țării.
Diferențele dintre România și restul Uniunii Europene sunt remarcabile atunci când analizăm accesul la programele de screening. În Danemarca, de exemplu, 82,1% dintre femeile eligibile, cu vârste între 50 și 69 de ani, au făcut o mamografie în ultimii doi ani. Alte state cu performanțe înalte sunt Suedia, cu 82%, și Finlanda, cu 81,6%, în timp ce Ungaria și Cipru au rate mult mai mici, de 27,2% și 29,2%.
Infrastructura medicală de care dispun statele membre variază semnificativ, evidențiind discrepanțe mari în capacitatea de diagnosticare. România se află la același nivel minim de 1,1 aparate la 100.000 de locuitori cu Polonia, Cehia și Suedia. În contrast, Grecia deține 7,6 unități de mamografie la aceeași proporție de populație, iar Cipru are 6,9 aparate, Italia raportând 3,7 unități per 100.000 de locuitori.
Situația este îngrijorătoare deoarece mamografia constituie principala metodă de investigație utilizată în programele de screening organizate la nivel european. Discrepanțele raportate de Eurostat subliniază nu doar variația participării femeilor la controale, ci și lipsa de egalitate în accesul la infrastructura medicală necesară pentru depistarea precoce. Această diferență de dotări poate influența direct capacitatea sistemelor de sănătate de a identifica bolile în stadii tratabile.
În contextul statisticilor europene, România se aliniază cu alte țări care nu au implementat un sistem de screening național, ceea ce afectează monitorizarea indicatorilor de sănătate publică. Deși la nivel mondial speranța de viață a revenit aproape de nivelurile de dinaintea pandemiei de Covid, accesul la servicii medicale de diagnosticare rămâne un punct vulnerabil pentru populația din statele cu infrastructură medicală deficitară.