Un medic avertizează că respectul acordat pacienților nu trebuie privit ca o simplă dovadă de bunătate, ci ca o obligație profesională strictă. În sistemul medical, vulnerabilitatea bolnavilor impune o abordare bazată pe protejarea demnității și a intimității acestora. Autorul punctează că, deși se discută des despre lipsa de empatie a personalului din sistemul public, problema principală este legată de cultura organizațională și de modul în care sistemul permite anumite comportamente.
Un fenomen îngrijorător identificat este comportamentul dual al aceluiași medic în funcție de mediul de lucru. În spitalele de stat, un medic poate deveni grăbit, autoritar sau chiar arogant, fiind uneori dispus să accepte plicuri. În contrast, în cadrul clinicilor private, același specialist poate fi politicos, atent și respectuos față de pacient. Această discrepanță demonstrează că personalul nu își pierde empatia, ci se adaptează la regulile sistemului în care activează.
Problema este accentuată de faptul că medici care lucrează în spitale din UE respectă regulile și limitele profesionale, dar revin în România și adoptă vechile comportamente. Această schimbare de atitudine indică faptul că sistemul de lucru din România tolerează sau chiar sancționează lipsa de profesionalism. Schimbarea nu poate fi realizată prin simple cursuri de empatie, ci prin impunerea unor standarde clare de comportament și a unor consecințe reale pentru abateri.
Pentru o transformare reală, este necesară implementarea unor mecanisme sigure de reclamație și evaluarea experienței pacienților. De asemenea, este esențială responsabilizarea șefilor și protejarea rezidenților împotriva abuzurilor ierarhice. Totodată, trebuie aplicată o politică de toleranță zero față de plățile informale, deoarece acestea denaturează grav relația dintre medic și pacient. O organizație care nu sancționează aroganța sau umilirea pacientului o transformă în parte din cultura sa permanentă.
Experiența clinică arată că o simplă discuție înainte de anestezie, în care temerile pacientului sunt auzite, poate avea un efect mai mare decât orice medicație anxiolitică. Această interacțiune îi redă pacientului încrederea în actul medical și în echipa care îl îngrijește. Respectul față de bolnavi, comportamentul față de subalterni și cultura organizațională trebuie să devină standarde de acreditare obligatorii pentru a preveni pierderea încrederii populației în sistemul de sănătate.
În sistemul de sănătate din România, gestionarea relației medic-pacient rămâne un subiect critic pentru calitatea actului medical. Standardele de îngrijire trebuie să fie constante, indiferent dacă pacientul apelează la servicii publice sau private. Fără reguli stricte și consecințe pentru comportamentele neadecvate, încrederea cetățenilor în vindecători riscă să se erodeze, lăsând pacienții într-o stare de vulnerabilitate sporită în fața bolii.