Psihologul american Clay Routledge avertizează asupra unei tendințe crescute de a eticheta emoțiile normale drept afecțiuni psihice grave. Într-un interviu acordat pentru HotNews, specialistul a subliniat că există o confuzie majoră între durerea cotidiană și patologia propriu-zisă. Această eroare de percepție este observată tot mai des, în special în rândul generațiilor tinere, care tind să se autoperceapă ca având probleme de sănătate mintală chiar și în absența unor diagnostice clinice reale.
Clay Routledge explică faptul că, în urmă cu 25 de ani, distincția dintre o stare patologică și sentimentele de nemulțumire sau frustrare era mult mai clară. În prezent, bariera dintre experiențele umane obișnuite și bolile mintale pare să fi dispărut, deoarece termenii medicali sunt folosiți cu o lejeritate periculoasă. Specialistul menționează că oamenii folosesc cu prea multă ușurință expresii precum „sunt deprimat” sau „sunt traumatizat” pentru a descrie stări de stres trecătoare.
Un aspect critic abordat de Clay Routledge este modul în care educația și parentingul influențează această evoluție. Psihologul critică fenomenul de autovictimizare și tendința părinților de a „cocoloși” copiii, protejându-i de orice formă de adversitate. Această abordare împiedică dezvoltarea capacității de a gestiona dificultățile, determinându-i pe tineri să se considere victime ale circumstanțelor. Astfel, orice obstacol întâlnit în viață este interpretat eronat drept o depresie sau o nevroză.
Specialistul subliniază că, deși nu dorește să bagatizeze suferința psihică reală, este esențial să identificăm ce nu reprezintă o suferință patologică. El compară ușurința cu care oamenii se convin să aibă anxietate cu imposibilitatea de a se convinge că suferă de o boală de inimă. Această discrepanță de convingere duce la o comportamentare bazată pe simptome imaginare, transformând orice situație stresantă într-un cadru de traumă care pare să fie considerat universal de către societate.
Clay Routledge a relatat o experiență personală cu o femeie care, într-un mod relaxat, i-a sugerat că se confruntă cu traume. Deși nu exista o cunoștință suficientă pentru o astfel de afirmație, specialistul a observat că în mintea interlocutorului existau ideea și cadrul că „toată lumea se luptă cu traume”. Această observație confirmă ideea că societatea a ajuns într-un punct în care trauma este văzută ca un element constant și inevitabil în viața fiecărui individ.
În contextul general al sănătății, observarea acestor tendințe psihologice se aliniază cu alte probleme de educație pentru sănătate observate în societate. De exemplu, datele indică faptul că doar 5% dintre români practică sport, ceea ce subliniază o lipsă de educație preventivă în ceea ce privește menținerea unui stil de viață echilibrat. Atât sănătatea fizică, cât și cea mintală necesită o abordare bazată pe realitate și pe înțelegerea corectă a beneficiilor și a riscurilor.