Depresia postnatală afectează o femeie din cinci la nivel global, însă în România majoritatea acestor cazuri rămân nediagnosticate și invizibile. Medicul psihiatru Vlad Stroescu explică faptul că suferința psihică a mamelor este adesea minimizată prin afirmații care reduc problema la simpla oboseală sau la factori pur biologici. Această abordare ignoră complexitatea situației, în care factorii psihosociali și schimbările radicale de viață joacă un rol crucial în declanșarea tulburărilor.
Un semnal de alarmă major este tristețea persistentă, însoțită de o deconectare emoțională față de copil sau de sentimente de furie și vinovăție. Vlad Stroescu menționează că anxietatea și fobiile de impuls, cum ar fi teama obsesivă de a face rău copilului, reprezintă experiențe paralizante pentru mame. De asemenea, gândurile catastrofice, insomniile care persistă chiar și atunci când copilul doarme și ideile suicidare constituie urgențe psihiatrice care necesită intervenție imediată.
În România, lipsa unui protocol formal de screening psihologic face ca depistarea să fie extrem de dificilă. Medicul subliniază că screeningul ar trebui să aibă loc în puncte de contact precum maternitățile, la pediatri sau la medicii de familie. Un instrument precum scala Edinburgh de depresie postnatală, care conține zece întrebări simple, ar putea funcționa ca un indicator de alertă, facilitând trimiterea femeilor către un specialist înainte ca starea să se agraveze.
Presiunea socială și mitul „mamei perfecte” contribuie semnificativ la izolarea femeilor care suferă. Societatea impune adesea un standard idealizat al maternității, ceea ce le face pe femei să simtă rușine dacă nu manifestă un atașament instantaneu sau o răbdare infinită. Acest rol social rigid poate duce la alienare, iar factori precum izolarea domestică sau lipsa sprijinului partenerului transformă perioada postnatală într-o experiență de abandon social.
Tratamentul depresiei postnatale trebuie să fie unul anti-singurătate, combinând psihoterapia cu medicația și suportul familial. Vlad Stroescu precizează că există opțiuni medicamentoase sigure pentru mamă și copil, care nu necesită întreruperea alăptării. Totuși, lipsa unităților medicale de tip „mamă-copil” în România reprezintă un punct critic, deoarece internările necesare forțează adesea separarea dintre mamă și copil, ceea ce poate accentua trauma.
În sistemul de sănătate, monitorizarea stării de bine a pacientelor după naștere este esențială pentru prevenirea complicațiilor pe termen lung. Deși în România există concediul de creștere a copilului de până la doi ani, acesta poate deveni o formă de izolare dacă nu este însoțit de un suport social adecvat. Depistarea timpurie prin instrumente validate statistic rămâne cea mai eficientă metodă de a reduce impactul acestor tulburări asupra întregii familii.