O nouă cercetare realizată de specialiști de la King’s College London indică faptul că genele unei persoane pot explica motivul pentru care unii indivizi dezvoltă tulburare de stres post-traumatic (PTSD) după o traumă, în timp ce alții rămân rezilienți. Studiul subliniază că factorii genetici pot influența intensitatea reacțiilor umane la diverse tipuri de experiențe traumatizante, oferind noi perspective asupra modului în care organismul răspunde la evenimente dificile.
Analiza a fost efectuată pe un eșantion masiv de 144.702 participanți, datele fiind provenite din UK Biobank și din trei studii ale National Institute for Health and Care Research. Cercetătorii au evaluat simptomele de PTSD și au colectat informații despre 11 forme diferite de traume suferite în copilărie sau la vârsta adultă. Această abordare complexă a permis examinarea interacțiunilor dintre gene și mediu la trei niveluri de detaliu genetic: scoruri poligenice, gene specifice și variante genetice individuale.
Rezultatele au evidențiat că traumele experimentate în timpul copilăriei sunt asociate mult mai puternic cu simptomele de PTSD decât evenimentele apărute la vârsta adultă. În special, experiențele din perioada de creștere au prezentat interacțiuni mai puternice între gene și mediu, sugerând că factorii genetici joacă un rol crucial în modul de răspuns la adversități la începutul vieții. Dr. Jonathan Coleman, autor principal al studiului, a menționat că vulnerabilitatea diferă de la o persoană la alta.
Un aspect semnificativ descoperit în cadrul cercetării este diferența dintre impactul abuzului și cel al neglijării. Deși abuzul în copilărie a prezentat cea mai puternică asociere generală cu simptomele de PTSD, neglijarea emoțională și fizică a fost mai predispusă să interacționeze cu factorii de risc genetici. De exemplu, gena FAM120A, implicată în procesele cerebrale legate de frică și stres, a interacționat semnificativ mai puternic cu neglijarea emoțională din copilărie decât cu alte traume.
Dr. Manuela R. Kouakou a subliniat că riscul genetic nu se manifestă identic pentru fiecare tip de traumă, oferind indicii despre cine ar putea fi mai vulnerabil după neglijare. Totuși, ea a avertizat că scorul de risc genetic explică doar aproximativ 2% din diferențele dintre persoane în ceea ce privește simptomele. Prin urmare, deși descoperirile sunt importante din punct de vedere științific, genetica singură nu poate fi utilizată pentru a prezice cu exactitate dacă un individ va dezvolta această afecțiune.
Tulburarea de stres post-traumatic (PTSD) este o afecțiune care poate apărea după expunerea la evenimente traumatizante, manifestându-se prin simptome precum flashback-uri, coșmaruri, gânduri intruzive sau evitarea amintirilor. Deși cercetările au identificat anterior modificări ale ADN-ului la persoanele afectate, noul studiu publicat în European Journal of Psychotraumatology demonstrează că efectul acestor modificări genetice este mult mai pronunțat atunci când persoana a trecut prin anumite evenimente traumatizante specifice.