Sistemul de asigurări de sănătate din România traversează o perioadă de schimbare a modului de finanțare, însă persistă o problemă majoră de neasigurare a populației active. Aproximativ 3 milioane de persoane rezidente nu plătesc contribuția la sănătate, deși sunt persoane active care realizează venituri. Această situație creează o pierdere financiară semnificativă pentru Fondul de asigurări, în condițiile în care asigurarea medicală este obligatorie prin legea română.
Radu Comșa, co-autor al unui studiu realizat de Academia de Studii Economice, estimează că cel puțin un milion dintre acești neasigurați se află efectiv în țară. Aceștia ar putea include prestatori de servicii, administratori de firme care trăiesc din dividende sau chiar medici care contractează prin societăți comerciale. Dacă acest milion de persoane ar plăti contribuția minimă prevăzută de lege, ar putea genera aproape jumătate de miliard de euro în fiecare an pentru sistem.
În ceea ce privește structura veniturilor, ponderea contribuțiilor de sănătate în finanțarea sistemului a crescut de la 42,5% în anul 2023 la 51,2% în anul 2025. Această evoluție este rezultatul deciziei Guvernului de a nu mai scuti anumite categorii sociale de plata contribuției. În anul 2026, se estimează că Fondul de asigurări de sănătate va deveni autonom, deoarece subvențiile de echilibrare de la bugetul de stat ar putea ajunge la zero.
În ciuda creșterii încasărilor, pacienții continuă să suporte o povară financiară directă, plătiți din propriul buzunar aproximativ 28% din cheltuielile sistemului. Această cifră este comparabilă cu Polonia sau Bulgaria, dar este mai mare decât în țări precum Cehia, Slovacia sau Slovenia. O parte importantă din acești bani sunt direcționați către achiziționarea medicamentelor, ceea ce reprezintă o problemă majoră pentru bugetele gospodăriilor, în special pentru pensionari.
Un alt aspect critic identificat în raport este mecanismul de plată a influențelor salariale în spitalele publice, numit „cea mai gravă disfuncție”. Aceste sume sunt achitate prin subvenții separate, ceea ce descurajează spitalele să se reorganizeze sau să devină mai eficiente. Autorii studiului propun ca aceste costuri de personal să fie incluse direct în tarifele decontate pentru servicii medicale, pentru a permite adaptarea unităților la nevoile reale ale populației.
Sistemul de asigurări sociale de sănătate din România funcționează pe un model de tip Bismarck, similar cu cel din Germania sau Franța. În aceste țări occidentale, cheltuielile private ale pacienților sunt, în general, de 20% sau chiar mai puțin din totalul costurilor medicale. Diferența dintre modelul românesc și cel european constă în faptul că, în România, efortul financiar al cetățenilor este mai mare din cauza nivelului ridicat de plățile directe pentru servicii și medicamente.