România se poziționează pe locul 7 în clasamentul țărilor europene în funcție de numărul de taxe individuale impuse, conform datelor din 2024 analizate de Tax Policy Associates. În acest ranking, țara noastră dispune de un total de 109 taxe, o cifră care indică o structură fiscală complexă. Totuși, în ciuda numărului ridicat de impozite, România se află pe penultimul loc în Europa în ceea ce privește eficiența procesului de colectare a acestora.
Sistemele fiscale din Europa prezintă variații semnificative, de la câteva zeci până la câteva sute de taxe individuale. Franța domină acest clasament cu un număr excepțional de 348 de taxe, o valoare de aproape patru ori mai mare decât media europeană de aproximativ 90. Dintre acestea, 243 sunt considerate impozite cu randament scăzut, care cresc complexitatea sistemului fără a genera venituri masive, spre deosebire de impozitele pe salarii sau cele pe bunuri și servicii.
În topul celor mai multe impozite individuale se mai regăsesc Danemarca, cu 132 de taxe, Austria cu 117, Polonia cu 115, Belgia cu 112 și Portugalia cu 110. După România, pe locul al optlea se află Elveția, cu 98 de taxe, urmată de Ungaria cu 93 și Marea Britanie cu 90. Este important de menționat că numărul total de taxe nu indică direct nivelul fiscalității sau povara suportată de contribuabili, ci reflectă structura sistemului.
La polul opus se află statele baltice, unde Estonia deține cel mai mic număr de impozite din Europa, cu doar 34 de taxe. Estonia utilizează un sistem simplificat, cu un impozit fix pe venitul individual, fără tranșe complexe. În schimb, Germania reprezintă un model de eficiență prin număr redus de taxe, colectând venituri fiscale substanțiale, de aproximativ 42% din PIB, folosind doar 60 de impozite individuale, un număr mult mai mic decât cel al Franței.
Pentru România, problema principală nu este cantitatea taxelor, ci modul în care acestea sunt încasate de stat. Deși veniturile fiscale au crescut de la 28,7% la 29,2% din PIB, țara rămâne la coada Uniunii Europene în ceea ce privește colectarea. Structura fiscală națională se bazează în mare parte pe impozitarea consumului și pe contribuții sociale, având o pondere relativ mică a impozitelor directe comparativ cu alte economii europene.
Analiza sistemelor fiscale europene evidențiază diferențe majore între complexitatea legislativă și capacitatea de încasare a statelor. În timp ce țări precum Franța gestionează sute de taxe pentru a acoperi diverse sectoare, alte economii precum Germania sau Estonia prioritizează simplitatea pentru a maximiza veniturile raportate la PIB. În România, deși veniturile bugetare totale au crescut la 35,4% din PIB în 2025, provocarea rămâne optimizarea colectării raportată la nivelul european.