Profilul migrațional al României suferă o schimbare semnificativă, trecând de la o țară de emigrație la una de imigrație. Conform datelor oficiale ale Institutului Național de Statistică, pentru al patrulea an succesiv, numărul persoanelor care se stabilesc în România pentru o perioadă de peste 12 luni este mai mare decât cel al celor care părăsesc țara. Această tendică indică o transformare structurală a fluxurilor de populație care traversează granițele noastre.
În perioada cuprinsă între anii 2022 și 2025, România a înregistrat un surplus de aproape 280.000 de locuitori datorită imigrației. Analiza cifrelor arată că soldul migratoriu a fost de plus 97.114 persoane în 2022, urmat de un plus de 66.065 persoane în 2023. În anul 2024, acest surplus a fost de 48.716 persoane, în timp ce pentru anul 2025 s-a înregistrat un plus de 66.920 de persoane, conform comunicatului Fundației Friedrich Ebert.
Conceptul de migrant nu se referă doar la cetățenii străini, deoarece o parte majoră a fluxului este formată din români. Datele Eurostat din anul 2024 indică faptul că, din totalul de 287.000 de imigranți de lungă durată, aproximativ două treimi, adică 184.700 de persoane, erau cetățeni români care s-au întors în țară. Această componentă de repatrieri este esențială pentru înțelegerea noilor statistici privind populația rezidentă.
Pe lângă cetățenii români reveniți, imigrația este alimentată și de cetățeni străini din diverse regiuni. O pondere de 13% a imigranților este reprezentată de cetățenii ucraineni care au sosit în urma războiului din țara lor. De asemenea, volume mari de imigranți au fost înregistrate din Nepal, cu 15.000 de persoane, și din Sri Lanka, cu 7.000 de persoane, deși aceste numere sunt mai mici comparativ cu anul precedent.
În ceea ce privește migrația definitivă, cei mai mulți imigranți care au ales să se stabilească permanent în România, în anul 2025, au venit din Republica Moldova și Ucraina. Totodată, un număr important de persoane provin din țări care au fost destinații de emigrație pentru români în ultimele decenii, precum Germania, Canada, Italia sau Spania. Acești indivizi reprezintă repatrieri ale unor fluxuri de emigrație apărute după Revoluție.
Statistica migrației de lungă durată este definită prin șederea unei persoane într-o țară străină pentru o perioadă care depășește 12 luni. Migrația definitivă este considerată un proces care se finalizează de obicei după câțiva ani de la sosire, moment în care persoana dobândește cetățenia țării de destinație. Această distincție între șederea temporară și stabilirea permanentă este crucială pentru interpretarea corectă a datelor furnizate de autorități.