Efectele secetei asupra vegetației au persistat în anul 2024 pe o suprafață de 17,5% din România, conform noii ediții a Anuarului regional Eurostat. Această cifră plasează țara noastră printre cele mai afectate state din Uniunea Europeană, având una dintre cele mai mari ponderi de terenuri unde productivitatea nu a revenit la nivelurile normale. Datele descriu situația din anul trecut, dar sunt prezentate în ediția anuarului din 2026.
Indicatorul utilizat de Eurostat nu măsoară absența precipitațiilor sau nivelul râurilor, ci identifică zonele unde un deficit sever de umiditate a solului a dus la o scădere a productivității vegetației. Această productivitate este comparată cu condițiile de referință din perioada 2000–2020, folosind date de observare a Pământului. Metoda permite identificarea impactului asupra culturilor, pădurilor și pajiștilor, fără a calcula direct pierderile financiare sau cantitatea de apă din lacuri.
La nivel european, România s-a situat în grupul celor șase state membre unde ponderea suprafeței afectate a depășit pragul de 10%. Clasamentul include Malta, cu 57,5%, Bulgaria, cu 20,1%, România, cu 17,5%, Cipru, cu 13%, Grecia, cu 11,4% și Italia, cu 10,7%. În interiorul țării, impactul a fost vizibil în toate regiunile NUTS 3, însă intensitatea acestuia a variat semnificativ de la o zonă la alta.
În județele Galați și Botoșani, impactul a fost extrem, depășind pragul de 50% din suprafața totală a regiunii. Aceste două județe fac parte dintr-un grup select de doar 19 regiuni europene care au înregistrat astfel de valori. Totodată, dacă analizăm suprafața efectivă în kilometri pătrați, Caraș-Severin apare printre cele mai afectate regiuni din UE, având 977 km² de teren unde vegetația nu a revenit la normal.
La nivelul întregii Uniuni Europene, terenurile agricole reprezintă cea mai mare parte a suprafețelor afectate, cu un procent de 55,9%. Pădurile și zonele împădurite ocupă 21,4%, în timp ce pajiștile reprezintă 9,1% din total. Această distribuție demonstrează că seceta afectează nu doar sectorul agricol, ci și ecosistemele naturale, reducând capacitatea acestora de a furniza servicii ecosistemice sau de a stoca carbon.
Monitorizarea acestor indicatori de mediu este esențială pentru înțelegerea schimbărilor climatice care afectează productivitatea teritorială. Deși indicatorul Eurostat nu măsoară seceta hidrologică, acesta evidențiază degradarea capacității de regenerare a solului după perioade de secetă severă. Această abordare oferă o imagine clară asupra rezilienței ecosistemelor din România și a modului în care deficitul de umiditate modifică pe termen lung sănătatea vegetației.