România se confruntă cu dificultăți majore în atragerea forței de muncă de pe piața internațională, atât pentru profilul necalificat, cât și pentru specialiștii cu studii superioare. Elena Antoneac, COO, xpath.global, subliniază necesitatea unei analize detaliate a politicii imigraționiste a altor state pentru a acoperi nevoile economiei naționale. Această situație apare într-un context în care procesul de obținere a vizelor pentru cetățenii din afara Uniunii Europene este marcat de întârzieri semnificative.
O schimbare fundamentală în regulile de acces pentru cetățenii non-UE a fost adusă de publicarea OUG 32 în primăvara acestui an. Guvernul a decis o reducere de 10%. Dacă începând cu anul 2020 România dispunea de o cotă de 100.000 de avize destinate cetățenilor străini, anul acesta această limită a fost redusă la 90.000 de unități. Această măsură modifică radical modul în care angajatorii pot aduce forță de muncă din afara spațiului european.
Pentru cetățenții străini fără studii superioare, procesul de recrutare a devenit mult mai complex prin introducerea obligației de a utiliza agenții autorizate. Statul român a impus un sistem de garanții financiare pentru a controla imigrația. În cazul agențiilor autorizate, suma necesară este de 75.000 de euro pentru un maximum de 250 de lucrători. Companiile cu peste 50 de angajați pot aduce direct muncitori, dar trebuie să depună o garanție de 1.000 de euro pentru fiecare lucrător adus.
Această garanție financiară este reținută în trezoreria statului român pentru o perioadă de 2 ani de la sosirea angajatului. Măsurile vin ca răspuns la fenomenul migraționist accentuat de aderarea României la Schengen, proces care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2025. Din aproximativ 500.000 de avize emise până în prezent, doar 140.000 de angajați non-UE au contracte de muncă active în România, restul părăsind țara pentru salarii mai mari în Germania sau Franța.
Problema timpiilor de așteptare este critică pentru atragerea specialiștilor în domenii precum energia verde sau inteligența artificială. Elena Antoneac menționează că, în ciuda îmbunătățirilor, obținerea unei vize poate dura luni de zile. Un exemplu relevant este cel al consulatului din China, unde programările pentru viză pot fi disponibile abia peste patru sau cinci luni. Această birocrație împiedică integrarea unor oameni cu calificări extraordinare, care sunt esențiali pentru dezvoltarea tehnologică.
Gestionarea fluxurilor migraționiste reprezintă o provocare pentru stabilitatea pieței muncii, mai ales când mulți lucrători folosesc dreptul de muncă în România doar pentru a migra ulterior spre alte țări membre ale Uniunii Europene. Implementarea unor politici de control, similare cu cele din Israel, unde imigranții au perioade limitate de ședere, ar putea ajuta la echilibrarea nevoilor de infrastructură cu securitatea procesului de imigrare, oferind în același timp locuri de muncă stabile.