În anul 1976, statul român a pus în aplicare unul dintre cele mai vaste programe de conservare și regenerare a fondului forestier, cu obiective pe termen lung stabilite până în anul 2010. Această inițiativă legislativă a vizat refacerea ecosistemelor afectate de exploatările intense și a impus responsabilități directe pentru cetățeni. Conform legii, orice persoană cu vârsta cuprinsă între 7 și 60 de ani era obligată să planteze, în medie, cel puțin un puiet de arbore în fiecare an.
Programul a fost adoptat prin Legea nr. 2 din 15 aprilie 1976, ca răspuns la scăderea suprafeței pădurilor de la 8,5–9 milioane de hectare la începutul secolului trecut, până la 6,3 milioane de hectare în 1975. Autoritățile au identificat acest declin ca pe un pericol pentru echilibrul hidrologic și protecția solului. Documentul oficial sublinia că exploatările neraționale și defrișările masive au afectat baza de producție forestieră a țării, necesitând o intervenție rapidă pentru a menține fondul forestier la nivelul actual.
Un obiectiv central al strategiei era extinderea speciilor de rășinoase, precum bradul, molidul, duglasul sau pinul, de la o cotă de 28% la 40% din suprafața împădurită până în 2010. Autoritățile au considerat aceste specii esențiale pentru industria lemnului, construcții și producția de celuloză sau hârtie. Planul prevedea înființarea a 450.000 de hectare de plantații speciale pentru celuloză până în anul 2000, cu scopul de a asigura necesarul economiei naționale pe termen lung.
Mobilizarea populației era planificată în cadrul evenimentului „Luna pădurii”, unde elevii și tineretul participau activ la lucrări de împădurire și îngrijire. În perioada 1976–1980, s-a estimat realizarea unor lucrări pe 325.000 de hectare, urmând ca în următoarele cincinale să se planteze câte 220.000 de hectare anual. Pentru a susține aceste acțiuni, s-a prevăzut producția anuală a aproximativ 250 de milioane de puieți, destinată împăduririi terenurilor degradate și a suprafețelor exploatate.
În ceea ce privește volumul de lemn, programul anticipa limitarea tăierilor la 20 de milioane de metri cubi anual în perioada 1976–1985. Totuși, pentru anul 2010, estimările de exploatare au crescut la 28 de milioane de metri cubi. Această cifră de exploatare actuală se apropie de nivelul prevăzut de regimul comunist pentru finalul perioadei de implementare a programului, reflectând o gestionare a resurselor forestiere care a urmărit atât conservarea, cât și nevoile industriale de producție.
Situația actuală a pădurilor din România este monitorizată prin Inventarul Forestier Național, care indică o suprafață totală de 7.169.252 hectare. Deși suprafața este mai mare decât cea din 1975, ponderea rășinoaselor de 25,3% rămâne sub ținta de 40% stabilită prin legea din 1976. Fagul rămâne principala specie, ocupând aproape 31% din terenurile acoperite cu arbori, fiind urmat de molid și gorun.