Decretul 770, adoptat de regimul Ceaușescu, a transformat actul nașterii într-o obligație față de stat, intervenind brutal în viața privată a cetățenilor români. Această măsură radicală a fost luată pentru a combate scăderea natalității, însă a generat consecințe tragice pentru sănătatea femeilor. Prin interzicerea avortului, statul a monitorizat controlat corpurile femeilor, transformând deciziile personale în probleme de interes politic și administrativ.
Decizia a fost luată în august 1966, la Neptun, în urma unui studiu coordonat de Voinea Marinescu, ministrul Sănătății. Conducerea partidului a considerat că scăderea natalității era cauzată de „libertinajul” tinerilor și de legalizarea avortului sub Gheorghe Gheorghiu-Dej. În 1965, numărul avorturilor ajunsese la 1.115.000, aproape dublu față de cele 578.000 înregistrate în 1959, în timp ce fertilitatea era de doar 1,9 copii per femeie.
Nicolae Ceaușescu a susținut înăsprirea legislației, criticând faptul că legalizarea anterioară „promovează prostituția și rata ridicată a avorturilor”. Decretul nr. 770, semnat de Chivu Stoica la 1 octombrie 1966, interzicea întreruperea sarcinii, exceptând doar situații precum pericolul pentru viața mamei, boli ereditare grave, invalidități, vârsta peste 45 de ani sau sarcini rezultate din viol sau incest. Orice abatere de la aceste excepții era considerată infracțiune penală.
Controlul a implicat un mecanism complex de supraveghere, de la cadre medicale și administrații de întreprinderi, până la miliție și procuratură. Femeile erau monitorizate prin controale ginecologice la locul de muncă, iar orice intervenție medicală de tip chiuretaj trebuia raportată obligatoriu la procuratură. Această presiune instituțională a creat o atmosferă de frică, în care medicii erau obligați să informeze autoritățile despre orice procedură de întrerupere a sarcinii.
Consecințele medicale au fost extrem de grave, forțând femeile să apeleze la metode ilegale și periculoase. Sorin Puia, medic la Maternitatea Giulești, a relatat că multe paciente ajungeau cu infecții toxico-septice sau hemoragii severe după încercări de avort clandestin. Estimările indică faptul că aproximativ 10.000 de femei au murit din cauza avorturilor ilegale, iar unele opinii medicale sugerează că cifra reală a mortalității materne ar putea fi de până la 30.000 de decese.
În perioada comunismului, politica demografică a fost susținută de o propagandă intensă, care promova familia numeroasă ca pe un model de sacrificiu pentru societate. Prin intermediul publicației „Scînteia”, nașterea era legată de proiectul socialist, iar maternitatea era prezentată ca o datorie față de partid. Această abordare a transformat sănătatea reproductivă a femeilor într-un instrument de control politic, subordonând viața privată obiectivelor de creștere a forței de muncă a statului.