Secția de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Marie Curie din Capitală este punctul central al unui proiect inovator în România. Programul „UȘI ATI” este conceput pentru a oferi sprijin necesar familiilor copiilor internați în aceste unități de înaltă complexitate. Proiectul urmărește să asigure un suport atât pentru părinți, cât și pentru echipa medicală, care se confruntă cu situații de criză și o încărcătură emoțională extrem de mare.
Andi Cârlan, președintele asociației C.O.M.P.A.S., explică faptul că în zona de ATI, unde pacienții ajung în cele mai grave momente, există o nevoie imensă de comunicare. Proiectul a fost extins de la un singur navigator de pacienți la o echipă formată din trei specialiști: un navigator de pacienți, un kinetoterapeut și un psihoterapeut. Această echipă oferă suport logistic, explicații despre parcursul medical și asistență emoțională, ajutând familiile să navigheze prin procesele de după externare sau prin drepturile de care dispun.
Rolul navigatorului de pacienți este esențial, acesta oferind ghidaj în labirintul medical și juridic, inclusiv în ceea ce privește decontarea medicamentelor sau dosarele de invaliditate. Psihoterapeutul din program, Adrian Dumitrescu, intervine în situații de criză prin ceea ce se numește „terapie de tranșee”, adaptată dinamicii accelerate din secțiile de oncologie sau ATI. Kinetoterapeutul are rolul de a asigura mobilizările adecvate pentru pacienții care au petrecut timp în secția de terapie intensivă, completând astfel triada de suport.
Personalul medical din secțiile de ATI este, de asemenea, beneficiar al acestui sprijin, fiind expus constant la o rată de mortalitate ridicată. În lipsa unui astfel de program, asistentele sunt nevoite să învețe singure roluri de psiholog sau consultanță juridică pentru a răspunde nevoilor familiilor. Proiectul „UȘI ATI” este finanțat în prezent de asociație, nu de stat, deși echipa este formată din profesioniști calificați care doresc ca acest model să fie implementat și în alte spitale publice.
Deși meseria de navigator de pacienți este recunoscută oficial în România, aceasta nu este încă integrată în sistemul de sănătate publică. Andi Cârlan subliniază că, în ciuda existenței unor programe de formare postuniversitară, lipsa de fonduri și barierele politice împiedică angajarea acestor specialiști în spitalele de stat. Obiectivul este ca acest model de suport să devină un proiect de țară, susținut de bugetul de stat, pentru a optimiza experiența pacienților și a celor din jurul acestora.
În prezent, sistemul medical din România se confruntă cu provocări majore, de la lipsa de materiale sanitare la deficitul de personal medical. Deși există programe de formare pentru navigatori de pacienți, aceștia ajung adesea să facă voluntariat deoarece statul nu le oferă posturi fixe. Această situație reflectă o nevoie de reformă structurală, astfel încât serviciile medicale să fie nu doar funcționale, ci și capabile să ofere un suport emoțional și logistic complet.