Anul 1996 a reprezentat un moment de cotitură în istoria politică a României, marcând prima alternanță democratică la putere de la Revoluția din 1989. În urma alegerilor parlamentare și prezidențiale desfășurate în acea perioadă de tranziție economică dificilă, raportul de forțe de la București a fost schimbat radical. Opoziția anticomunistă, reuniți sub umbrela Convenției လူdemocrată Române (CDR), a reușit să obțină rezultate care au modificat structura puterii în țară.
La capitolul parlamentar, alegerile organizate pe 3 noiembrie 1996 au dus la o schimbare majoră de paradigmă. CDR a devenit principala forță în Parlament, reușind să capteze aproximativ 30% din voturile electorale. Această performanță a pus în dificultate formațiunea PDSR, condusă de Ion Iliescu, care a coborât pe locul al doilea în clasament. Din cauza lipsei unei majorități absolute, s-a impus formarea unei coaliții de guvernare între CDR, Uniunea Social-Democrată (USD) și UDMR.
Cursa pentru funcția de președinte a fost la fel de intensă, implicând numeroși candidați și o monitorizare constantă a campaniei. În primul tur, Ion Iliescu a ocupat prima poziție cu 32,25%, urmat de Emil Constantinescu cu 28,21% și Petre Roman cu 20,54%. Deoarece niciun candidat nu a atins pragul necesar pentru victorie, Ion Iliescu și Emil Constantinescu au avansat în turul al doilea, care a avut loc pe 17 noiembrie 1996.
Rezultatul final al scrutinului prezidențial a fost cel care a consolidat schimbarea politică, Emil Constantinescu câștigând cu 54,40% din voturi. Acesta l-a învins pe Ion Iliescu, care deținea deja funcția de președinte în perioada 1990-1996. Victoria candidatului CDR a fost celebrată în marile orașe, precum Brașov, unde sute de cetățeni au ieșit pe străzi pentru a exprima bucuria față de noul rezultat electoral.
Pe plan internațional, victoria lui Emil Constantinescu a primit felicitări oficiale, printre care și o scrisoare din partea președintelui Franței, Jacques Chirac. Acesta a subliniat faptul că alegerea poporului român confirmă aspirațiile țării către integrare europeană. În perioada respectivă, procesul electoral a fost monitorizat atent și de observatori străini, care au analizat modul în care economia de piață influența structura socială și opțiunile electorale ale românilor.
Această perioadă de tranziție a fost marcată de o reorganizare profundă a sistemului de partide, trecând de la dominanța forțelor post-FSN la o structură de tip pluralist. Schimbarea de la guvernare a fost susținută de o alianță de centru-dreapta care a urmărit reforme politice și economice esențiale pentru integrarea europeană a României.