Anul 1992 a reprezentat un moment de cotitură pentru România, fiind marcat de două evenimente majore: întoarcerea Regelui Mihai în țară și desfășurarea scrutinului electoral pentru Parlament și pentru funcția de președinte. Aceste momente au definit tranziția politică a societății postcomuniste, într-o perioadă în care instituțiile democratice erau încă în proces de construcție. Evenimentele au avut un impact profund asupra memoriei colective a populației române.
În perioada 25-27 aprilie 1992, Regele Mihai a revenit în România după aproape 45 de ani de exil. Acesta fusese obligat să abdicească la 30 decembrie 1947, părăsind țara la începutul lunii ianuarie 1948. Deși a încercat să revină încă din anul 1990, de Paște, autoritățile de atunci îi refuzaseră intrarea. Această vizită din aprilie 1992 a avut o încărcătură simbolică uriașă, fiind marcată de prezența zeci și sute de mii de oameni pe străzile Bucureștiului.
Regele Mihai a participat la slujba de la Biserica Sfântul Gheorghe, situată în zona kilometrului zero, unde a fost întâmpinat de mulțimi. După o vizită de trei zile, acesta a părăsit România cu avionul pe data de 27 aprilie. Această revenire a fost un simbol al schimbării, după ce anterior, în 1990, încercările sale de a intra în țară fuseseră blocate de regimul politic de la acea vreme.
La scurt timp, pe 27 septembrie 1992, românii au votat pentru Parlament și pentru primul tur al alegerilor prezidențiale. Scrutinul a fost marcat de o schimbare în structura politică, deoarece Frontul Salvării Naționale s-a fracturat în martie 1992. Petre Roman a continuat să conducă FSN, în timp ce Ion Iliescu și susținătorii săi au format Frontul Democrat al Salvării Naționale (FDSN). În opoziție s-a consolidat Convenția Democrată Română (CDR), avându-l pe Emil Constantinescu ca candidat.
Ion Iliescu nu a obținut majoritatea necesară în primul tur, ajungând în a doua fază împotriva lui Emil Constantinescu. La două săptămâni, românii au decis reelectia lui Ion Iliescu pentru un mandat de patru ani. La Parlament, FDSN a ocupat primul loc la Camera Deputaților cu 27,72% și 117 mandate, fiind urmat de CDR cu 20,01% și 82 de mandate. La Senat, FDSN a obținut 28,29% și 49 de mandate, în timp ce CDR a avut 20,16% și 34 de mandate.
Procesul de transformare politică din acea perioadă a dus la o fragmentare a puterii, făcând imposibilă formarea unei majorități absolute de către un singur partid. Din acest motiv, pentru constituirea unui Guvern a fost necesară o etapă de negocieri politice, care a culminat cu numirea lui Nicolae Văcăroiu în funcția de premier. Acest cadru de negociere a fost esențial pentru stabilitatea instituțiilor democratice aflate în plină dezvoltare.