Un nou sondaj CURS, realizat în perioada 16-22 septembrie 2026, relevă o discrepanță majoră între percepția asupra țării și intențiile electorale ale românilor. Aproape 80% dintre respondenți, mai exact 79%, consideră că România se îndreaptă într-o direcție greșită, în timp ce doar 15% estimează că țara merge într-o direcție bună. În pofida acestui climat de nemulțumire, intențiile de vot pentru alegerile parlamentare arată o stabilitate relativă față de luna august.
Conform datelor colectate de pe un eșantion de 1.100 de adulți, AUR conduce intențiile de vot cu 34%, fiind urmat de PSD, care deține 25%. PNL se situează la 18%, în timp ce USR este creditat cu 8%. Analizând evoluția față de luna august, AUR își menține poziția de 34%, PSD înregistrează o creștere de un punct procentual, însă PNL și USR au scăzut cu câte două puncte procentuale fiecare.
Analistul politic Cristian Pîrvulescu explică faptul că alegătorii pot continua să susțină un partid chiar și atunci când sunt nemulțumiți de liderii săi, dacă nu percep o alternativă credibilă. Lipsa unor opțiuni acceptabile este influențată de reguli care avantajează partidele deja instalate, de la finanțare la accesul în competiția electorală. Teama de adversari joacă, de asemenea, un rol crucial, alimentând logica „răului mai mic” care asigură voturi partidelor mari fără eforturi de reformă.
Un alt factor determinant este modul în care funcționează instituțiile statului și reacția la scandaluri. Cristian Pîrvulescu susține că, într-un context în care justiția este lentă și resursele publice circulă prin rețele politice, un scandal nu are un preț real. Partidele au încetat să fie organizații de reprezentare și au devenit comunități de apartenență, unde greșelile propriului lider sunt tratate ca accidente, în timp ce faptele adversarului sunt folosite ca dovezi de caracter.
Impactul scandalurilor asupra imaginii unui politician depinde de profilul construit anterior. Cristian Pîrvulescu menționează că un lider nu cade atunci când greșește, ci când este surprins făcând contrariul a ceea ce a promis. El compară situația lui Donald Trump, care a trecut prin procese fără pierderi majore, cu cea a lui Klaus Iohannis, care a pierdut sprijin prin cheltuielile de deplasare, deoarece își construise imaginea pe sobrietate.
Retragerea definitivă a susținerii are loc de regulă atunci când liderul devine o povară pentru propria organizație. Cristian Pîrvulescu invocă exemplele lui Richard Nixon și Liviu Dragnea pentru a ilustra acest mecanism, subliniind că alegătorii rareori abandonează singuri un lider, ci urmează semnalul transmis de partid. În acest proces, partidul este cel care decide să renunțe la lider, iar masa de alegători reacționează ulterior la această decizie instituțională.