Aproape jumătate dintre angajații din România se confruntă cu o stare de oboseală care este provocată sau agravată de activitatea profesională. Conform datelor din studiul Occupational Health Solution (OSH) Pulse 2025, cifra acestor persoane este de 45%, un indicator care depășește media de 37% înregistrată la nivelul Uniunii Europene. Această situație pune sub semnul întrebării modul în care companiile își gestionează resursele umane și mediul de lucru.
Presiunea exercitată asupra forței de muncă din România este manifestată prin diverse forme de stres și supraîncărcare. Studiul indică faptul că 40% dintre angajați identifică presiunea timpului sau volumul ridicat de sarcini ca fiind o problemă majoră, în timp ce 24% menționează direct stresul, depresia sau anxietatea. Acești factori pot transforma oboseala acumulată într-o problemă critică atât pentru individ, cât și pentru întreaga organizație.
Un aspect îngrijorător este modul în care angajații percep riscurile legate de sănătatea mintală în cadrul carierei. Studiul relevă că 55% dintre lucrătorii români consideră că dezvăluirea unei probleme de acest tip le-ar putea afecta negativ parcursul profesional, comparativ cu 48% dintre angajații europeni. Această temere poate împiedica solicitarea ajutorului și poate duce la continuarea muncii până când simptomele devin imposibil de ignorat.
Epuizarea profesională poate fi insidioasă deoarece nu se manifestă întotdeauna printr-o scădere imediată a performanței. Un angajat aflat în pragul epuizării poate continua să livreze rezultate și să preia sarcini suplimentare, ceea ce poate induce în eroare managerii. Semnalele de alarmă pot include insomnia, iritabilitatea, dificultățile de concentrare sau nevoia crescută de control, aspecte care apar adesea înainte ca problemele să devină vizibile în rezultatele profesionale.
Pentru a preveni aceste situații, companiile trebuie să integreze wellbeing-ul în cultura organizațională, nu doar ca pe un beneficiu suplimentar. Prevenția implică stabilirea unui volum realist de muncă, definirea clară a priorităților și asigurarea autonomiei angajaților. De asemenea, este esențial ca organizațiile să creeze un mediu de siguranță psihologică, unde discuțiile despre dificultăți și accesul la sprijrij să fie facilitate prin mecanisme de gestionare a presiunilor.
Organizația Mondială a Sănătății definește burnout-ul ca pe un fenomen ocupațional legat de stresul cronic de la locul de muncă care nu a fost gestionat cu succes. Această entitate precizează că burnout-ul nu este clasificat drept o afecțiune medicală, ci este considerat un fenomen asociat strict contextului profesional. Gestionarea corectă a acestui fenomen este vitală pentru menținerea productivității pe termen lung.