Scorul electoral din Serbia și Brazilia, înregistrat duminică, 25 octombrie, marchează o întrerupere a ascensiunii extremei drepte. În Serbia, Aleksandar Vuèić a recunoscut victoria Listei Studenților, care a obținut majoritatea în parlament. În același interval, în Brazilia, Lula da Silva a reușit să îl învingă pe Flavio Bolsonaro. Aceste rezultate ridică întrebarea dacă asistăm la o schimbare reală de sens sau doar la un interludiu politic, având în vedere că cauzele care au alimentat extrema dreaptă nu au dispărut.
La Belgrad, situația este complexă deoarece Aleksandar Vuèić a construit, în deceniu, un sistem în care partidul, administrația și presa funcționează ca un singur aparat de putere. Lista Studenților a depășit jumătatea voturilor, în timp ce alianța lui Vuèić a rămas în jurul a patruzeci la sută, într-o prezență la vot neobișnuit de mare pentru Serbia. Deși studenții au mai schimbat conducerea țării în anul 2000 prin mișcarea Otpor, întrebarea rămâne dacă pot schimba efectiv statul.
Alegerile din Serbia prezintă o lecție importantă pentru România, evidențiind faptul că presiunea civică poate învinge un sistem care controlează instituțiile. Totuși, victoria electorală nu înseamnă dispariția extremei drepte, un fenomen observat și în România anul trecut, când această mișcare a pierdut turul al doilea al prezidențialelor, dar și-a păstrat electoratul. În Serbia, Aleksandar Vuèić rămâne președinte până în mai 2027, forțând noua majoritate să guverneze în coabitare cu vechea putere.
În Brazilia, Lula da Silva a reușit o revenire spectaculoasă, câștigând cu 51,79% față de 48,21% din voturi, după ce în primul tur conducea cu 45% față de 47% pentru Bolsonaro. Această victorie este considerată a unui om, nu a unui proiect, deoarece liderul stângii nu are un succesor vizibil. În paralel, Flavio Bolsonaro are 45 de ani, reprezentând o schimbare de generație pentru dreapta. Totuși, Bolsonaro a anunțat că nu recunoaște rezultatul și va cere anularea alegerilor.
Structura socială a bolsonarismului rămâne puternică în Brazilia, bazată pe rețelele bisericilor evanghelice care reprezintă peste un sfert din populație. Această transformare profundă a societății nu poate fi anulată printr-un singur scrutin. La fel și în Serbia, deși majoritatea parlamentară s-a schimbat, administrația și președinția rămân sub controlul vechii puteri. Provocarea pentru noile administrații este de a schimba regulile de funcționare a statului fără a le folosi în propriul interes.
Istoria politică arată că schimbarea conducătorilor nu implică automat schimbarea instituțiilor. În Serbia, după căderea lui Slobodan Milo¹ević în anul 2000, reformele s-au împotmolit, iar puterea a revenit după un deceniu în mâinile unui om al vechiului regim, Aleksandar Vuèić, care fusese ministrul informațiilor. Acest model de stat capturat necesită mai mult decât un vot pentru a fi eliberat de mecanismele de control existente.