Numărul de zile de concediu de odihnă anual plătit este stabilit de legislația muncii, însă durata efectivă poate varia în funcție de tipul de contract aplicabil. Codul muncii stabilește o limită minimă de 20 de zile lucrătoare, valabilă pentru toți angajații din mediul privat, indiferent de funcție sau vechime. Această durată poate fi extinsă prin contractul individual sau colectiv de muncă, însă nu poate fi redusă sub pragul legal de 20 de zile.
În sectorul privat, nu există o grilă obligatorie care să majoreze automat numărul de zile de odihnă în funcție de numărul de ani lucrați. Astfel, un angajat cu o vechime de un an poate beneficia de același număr de zile ca unul cu 15 ani de experiență, dacă documentele de muncă nu prevăd alte beneficii. Angajatorii au însă libertatea de a acorda perioade de repaus mai lungi pentru a recompensa experiența acumulată.
În administrația publică, numărul de zile de concediu este direct legat de vechimea în muncă a salariatului. Conform normelor, persoanele cu o vechime de până la 10 ani beneficiază de 21 de zile lucrătoare, în timp ce cei cu peste 10 ani de muncă primesc 25 de zile. Această structură diferențiată este aplicată și în unitățile bugetare, unde numărul de zile poate varia între 18 și 25, în funcție de experiență.
Personalul care activează în cercetarea științifică atestată beneficiază de un regim specific de concediu de odihnă. Pentru acești salariați, durata este de 24 de zile dacă au o vechime de până la 5 ani, 26 de zile pentru perioada 5-15 ani și 2。 28 de zile dacă au peste 15 ani de muncă. De asemenea, tinerii sub vârsta de 18 ani au dreptul la 24 de zile lucrătoare de concediu anual.
În ceea ce privește plata zilelor de sărbătoare legală, acestea nu sunt scăzute din durata totală a concediului de odihnă. Aceeași regulă este aplicată și zilelor libere stabilite prin contractul colectiv de muncă sau pentru evenimente familiale. Calculul zilelor de concediu se face astfel încă perioadele de repaus săptămânal să nu diminueze dreptul anual al salariatului la odihnă.
În contextul legislației de muncă din România, dreptul la concediu este strâns legat de statutul juridific al salariatului și de normele specifice sectorului. Vechimea în muncă este determinată conform Legii nr. 3/1977, luându-se în calcul anul calendaristic în care se împlinește această perioadă. Această reglementare asigură un cadru clar pentru calculul beneficiilor de odihnă în funcție de parcursul profesional al fiecărui angajat.