Managementul companiilor se confruntă cu o dilemă majoră atunci când rezultatele financiare sunt slabe, analizând adesea costurile cu personalul ca o metodă rapidă de economisire. În România, presiunea este accentuată de creșterea costului orar al forței de muncă, care a ajuns la 13,6 euro, în contextul unei creșteri de 10,6% în anul 2025. Totodată, productivitatea reală a muncii în țară a crescut cu 3,9%, depășind media europeană de 1,4%, ceea ce pune accent pe importanța gestionării corecte a resurselor umane.
Problema centrală apare atunci când companiile confundă costul angajaților cu ineficiența proceselor operaționale. Reducerea numărului de persoane poate diminua cheltuielile imediate, însă nu rezolvă cauzele profunde ale scăderii profitabilității, precum procesele administrative complicate sau nivelurile excesive de aprobare. Consultantul de business Sorin Spiridon avertizează că, dacă rămân aceleași tranzacții neprofitabile, economia obținută poate fi rapid erodată prin blocaje operaționale sau scăderea calității serviciilor oferite.
O altă dificultate este măsurarea costului ineficienței, spre deosebire de costul unui salariu, care este ușor de cuantificat. De exemplu, o comandă cu valoare mică poate consuma resurse operaționale similare cu una mult mai mare, afectând marja de profit. Aceeași logică se aplică și la clienții care, deși generează un volum mare de afaceri, pot deveni neprofitabili din cauza volumului mare de muncă necesar pentru a-i servi, precum reclamațiile sau procesele administrative.
Concedierile pot fi justificate doar dacă există o scădere structurală a volumului de business sau dacă tehnologia a eliminat anumite activități. Dacă munca nu dispare odată cu postul, ea este preluată de ceilalți angajați, ducând la suprasolicitare și erori. Creșterea productivității poate veni din investiții în tehnologie, dar poate fi și rezultatul mutării costurilor în alte linii de buget, fără o îmbunătățire reală a eficienței organizaționale.
În România, ritmul de creștere a productivității reale a muncii a încetinit semnificativ, de la 4,5% în perioada 2015-2019, la aproximativ 2% pe perioada 2020-2025. Companiile se confruntă cu dificultăți în a găsi personal calificat și în a investi în digitalizare. Această evoluție subliniază necesitatea unei strategii care să pună accent pe optimizarea activităților care generează valoare, nu doar pe simpla reducere a numărului de angajați pentru a scădea costurile.
Contextul economic actual indică o perspectivă de creștere economică foarte limitată pentru România, estimată la doar 0,1% în anul 2026, după o creștere de 0,7% în 2025. Pe măsură ce ocuparea începe să scadă, presiunea pe care companiile o simt pentru a reduce cheltuielile va rămâne ridicată, necesitând decizii bazate pe analiza reală a proceselor de business.